Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Dacă euro continuă căderea, dolarul poate ajunge la 4 lei
Dolarul a ajuns, în raport cu moneda naţională, la valoarea din 2003. Astfel, dacă la începutul anului cumpăram un dolar cu 2,9 lei, după cinci luni dolarul a ajuns la un maxim de 3,40 lei. Economiştii băncilor spun că evoluţia monedei americane este în strânsă legătură cu nivelul euro. Astfel, dacă zona euro nu îşi revine în curând după situaţia din Grecia, riscăm să avem un dolar la fel de puternic ca şi moneda euro, respectiv de 4 lei/dolar, informează incont.ro. "În prezent, există multă neîncredere din partea investitorilor în zona euro. Dacă nu se stabilizează economia zonei euro după lovitura primită prin colapsul Greciei, am putea ajunge la o paritate euro-dolar, respectiv la un dolar de 4,1 lei", a declarat Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank.