Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Daruri pentru orfanii de la Dumbrava
Copii care frecventează programul after-school „Sfântul Stelian“ din Bistriţa, au vizitat recent Mănăstirea Dumbrava din judeţul Alba, unde funcţionează un centru social pentru copiii orfani. Micuţii au adus în dar copiilor de la Mănăstirea Dumbrava un scurt program de colinde de Crăciun şi câteva pacheţele, pregătite chiar de ei.
„Când am demarat proiectul after-school „Sfântul Stelian“ am pornit de la ideea darului, ca mijloc al consolidării comunităţii. Am încercat să facem acest lucru prin ceea ce îi învăţăm pe cei mici la şcoală, dincolo de zidurile instituţiei de învăţământ, pentru că, în definitiv, comportamentul şi atitudinea unui om se formează în diferite contexte şi anturaje“, a spus inspectorul eparhial pentru tineret al judeţului Bistriţa-Năsăud, Pr. Tudor Mudure. (Andreea Pâgleşan)