Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Datoriile românilor la bănci au crescut considerabil în ultimele două luni
Restanţele românilor la credite au crescut cu 48,4% în primele două luni ale acestui an, până la 4,252 miliarde de lei (991 de milioane de euro), pe fondul avansului puternic, cu 85%, al restanţelor la împrumuturile în valută, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).
La finalul anului trecut, populaţia şi firmele din România aveau restanţe la împrumurile luate la bănci de 2,865 miliarde de lei (719 milioane de euro). Mai mult, faţă de luna februarie 2008, restanţele mai mari de 30 de zile către bănci au crescut cu 225%, de la 1,306 miliarde de lei, mai arată datele băncii centrale. Pe partea de valută, restanţele românilor au ajuns la echivalentul a 1,831 miliarde de lei (426,8 milioane de euro) la 28 februarie 2009, în creştere cu 85% faţă de finalul lui 2008, când se situau la nivelul de 993,3 milioane de lei (249 de milioane de euro). Cifrele au fost influenţate, însă, de deprecierea leului, cu 7,7%, între finalul lui decembrie 2008 şi 28 februarie 2009, în condiţiile în care datele publicate de BNR sunt calculate în echivalentul în lei. Restanţele firmelor şi ale locuitorilor din Capitală au crescut numai în primele două luni din 2009 cu 72% şi au ajuns, la finalul lunii februarie, la 1,42 miliarde de lei (330,4 milioane de euro), din care 70% sunt împrumuturi în monedă străină.