Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Decesul a patru copii români a şocat Italia
▲ Numeroase ziare italiene au comentat, ieri, pe prima pagină, tragedia celor patru copii arşi de vii într-un incendiu izbucnit, vineri noaptea, într-o tabără de rromi, stabilită la periferia oraşului Livorno ▲ În locul unde s-a produs tragedia, cineva a pus un buchet de flori albe şi mulţi dintre cei care treceau prin zonă se opreau pentru a ţine un moment de reculegere, scrie presa italiană ▲ Ziarul „La Reppublica“ a relatat că doi dintre copiii morţi în incendiu erau surdo-muţi ▲ Părinţii copiilor, în prezent arestaţi, sunt acuzaţi de autorităţile italiene de neglijenţă şi riscă 8 ani de închisoare ▲
Patru copii rromi de naţionalitate română au ars de vii într-un incendiu izbucnit, vineri noaptea, în baraca în care locuiau. Micuţii făceau parte dintr-o tabără de rromi, stabilită la periferia oraşului italian Livorno. Cei trei băieţi şi o fetiţă, cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, au fost descoperiţi de pompieri în baraca distrusă de flăcări. La sosirea autorităţilor, părinţii copiilor au dispărut din zonă. Italienii, impresionaţi de drama copiilor Numeroase ziare italiene au comentat, ieri, pe prima pagină, tragedia celor patru copii ucişi de incendiul izbucnit vineri noaptea. Ziarul „La Reppublica“ a relatat că doi dintre ei erau surdo-muţi. În locul unde s-a produs tragedia, cineva a pus un buchet de flori albe. Duminică, locuitorii oraşului care treceau prin zonă se opreau pentru a ţine un moment de reculegere, scrie presa italiană. Nici autorităţile nu au rămas indiferente în faţa acestei tragedii. Primăria din Livorno a decretat doliu public şi a decis ca drapelele să fie coborâte în bernă în ziua funeraliilor celor patru copii români. De asemenea, în urma unei şedinţe extraordinare a Consiliului Municipal din Livorno, primarul Alessandro Cosimi a suspendat toate concertele şi spectacolele din cadrul unui festival tradiţional, programate sâmbătă seară, în centrul istoric al oraşului. Părinţii copiilor riscă 8 ani de închisoare Părinţii celor patru copii, care au fugit din tabără imediat după incendiu, au fost arestaţi. Pentru a scăpa de responsabilitate, aceştia au declarat poliţiştilor că incendiul a fost provocat de persoane care intenţionau să le facă rău. După primele cercetări efectuate, oamenii legii au exclus însă acestă variantă. Părinţii celor patru copii sunt acuzaţi de autorităţile italiene de incendiu nepremeditat şi abandon de minori, riscând 8 ani de închisoare fiecare. Partidele se acuză reciproc de incompetenţă în gestionarea problemei imigranţilor Premierul italian Romano Prodi consideră că problema rromilor este „o problemă politică complexă“. Şeful Guvernului de la Roma a recunoscut că Italia este mai puţin pregătită decât alte ţări europene să rezolve problema imigranţilor, susţinând că acesta este un fenomen cu care autorităţile italiene s-au confruntat relativ recent, scrie „Corriere della Sera“. De tragedia produsă vineri noapte a profitat partidul „Lega Nord“, de extremă dreapta, care l-a acuzat pe Romano Prodi că a înţeles prea târziu dimensiunea politică a chestiunii rromilor stabiliţi în Italia, considerând drept falimentară politica Guvernului de integrare a imigranţilor. De cealaltă parte, ministrul Solidarităţii Sociale, Paolo Ferrero, a pasat responsabilitatea autorităţilor locale, acuzând condiţiile inumane în care trăia comunitatea de rromi.