Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Decizie privind creșterea veniturilor pensionarilor
Luni seara, în şedinţa Coaliţiei de guvernare la care au participat liderii PNL, PSD și UDMR, s-a decis mărirea punctului de pensie cu 12,5% începând cu anul viitor şi acordarea unui sprijin țintit în două tranşe pentru pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei. Măsurile vizează o creștere a alocărilor pentru pensii de 15,8% şi un impact bugetar de 17,5 miliarde de lei.
Potrivit premierului Nicolae Ciucă, de la 1 ianuarie 2023, valoarea punctului de pensie va fi de 1.784 de lei, o creștere cu 12,5%.
În ceea ce privește sprijinul pentru pensionarii cu pensii până la 3.000 de lei, acesta se va acorda în două tranșe semestriale și va avea următoarele valori: 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 şi 2.000 de lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 şi 3.000 de lei. De acest sprijin vor beneficia circa 91% dintre pensionarii din ţară, acesta fiind procentul celor cu pensii sub 3.000 de lei, a arătat vicepremierul Kelemen Hunor.
Persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi şi anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului.
În plus, se va acorda „un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărţită în două tranşe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta şi din iarna viitoare”, a mai transmis premierul, citat de Agerpres.
S-a convenit şi ca alocaţiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata inflaţiei, persoanele cu handicap să primească o a treisprezecea indemnizaţie, iar indemnizaţiile pentru veteranii şi văduvele de război să fie actualizate cu rata inflaţiei, începând din 2018, însemnând o creştere totală de aproximativ 30 de procente.
Un sondaj de opinie realizat la solicitarea Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat relevă că românii au așteptări mari de la stat în privința pensiilor. La întrebarea „care credeţi că este valoarea unei pensii decente cu care să vă descurcaţi”, valoarea medie a răspunsurilor a fost de 3.650 de lei, mai mult decât dublu faţă de 1.735 lei, cât este pensia medie de stat. În prezent, doar circa 7% dintre pensionarii din sistemul public au o pensie de peste 3.650 de lei.
„Este evident faptul că există o diferenţă semnificativă între aşteptările legitime ale populaţiei active de azi şi posibilităţile financiare limitate ale sistemului de pensii de stat - şi asta nu este doar în România, ci în toată lumea”, a comentat Radu Crăciun, preşedintele asociației.
În țara noastră sunt aproximativ 4,79 milioane de pensionari, iar pensia medie este de 1.735 de lei, conform datelor din septembrie 2022 ale Casei Naţionale de Pensii Publice. (C. Z.)