Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Declararea independenţei Kosovo se amână 4 luni
Statele Unite şi statele europene au elaborat un nou proiect de rezoluţie pentru a fi înaintat Consiliului de Securitate al ONU, proiect care prevede amânarea acordării independenţei provinciei Kosovo cu 4 luni în efortul de a satisface obiecţiile Rusiei. Unii diplomaţi şi-au exprimat însă îndoiala că Rusia va aproba proiectul, o versiune modificată a celui de la mijlocul lunii mai. După o amânare de 120 zile pentru a permite liderilor din Kosovo şi Serbia să poarte noi discuţii, rezoluţia va pune automat în aplicare planul emisarului special al ONU, Martti Ahtisaari, care prevede independenţa Kosovo sub administraţie europeană. Mai mult, Ahtisaari a promis ieri că desprinderea oficială de Serbia va fi oricum realizată până la sfârşitul anului în curs, încercând să pună astfel Moscova în faţa unui fapt împlinit. Provincia sârbă s-a aflat sub administraţia ONU timp de aproape opt ani, dar localnicii albanezi par să nu mai aibă răbdare în realizarea obiectivului lor. Echipa de negociatori din partea provinciei Kosovo a afirmat ieri că o amânare a deciziei privind statutul Kosovo este absurdă. Nervozitatea etnicilor albanezi şi refuzul guvernului de la Belgrad de a accepta cedarea unui teritoriu considerat sârbesc cresc tensiunea în regiune, puterile occidentale temându-se de apariţia unor noi incidente locale.