Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Deplasări fără restricții între Bulgaria, Grecia şi Serbia
Circulaţia persoanelor între Bulgaria, Grecia şi Serbia va fi permisă de la 1 iunie fără obligativitatea unei perioade de carantină de 14 zile pentru limitarea epidemiei de COVID-19. Va fi nevoie doar de o declaraţie scrisă la frontieră, care să ateste că semnatarul nu prezintă simptome de COVID-19, călătoreşte pe proprie răspundere şi nu este supus carantinei în ţara sa, precum şi de un număr de telefon pentru contact.
Anunţul a fost făcut de premierul bulgar Boiko Borisov, după o reuniune informală prin videoconferință, în format cvadrilateral, cu lideri de la Atena, Bucureşti şi Belgrad. El şi-a exprimat speranţa că România se va alătura în curând iniţiativei regionale de liberă circulaţie, scrie Agerpres. La videoconferinţa organizată la iniţiativa lui Borisov au participat preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi premierii grec şi român, Kyriakos Mitsotakis, respectiv Ludovic Orban.
Autoritățile de la București nu s-au alăturat Bulgariei, Greciei și Serbiei în a crea o așa-zisă bulă turistică pentru cetățenii acestor țări de la 1 iunie, motivând că sănătatea populației este cea mai importantă. „Nu cred că granița cu Bulgaria este închisă, cine dorește să plece poate să se ducă. Dar ce doreau colegii noștri bulgari, sârbi și greci era un protocol între cele patru sate, în așa fel încât circulația turiștilor să se desfășoare fluidizat. Noi înțelegem preocupările lor, le împărtășim, dar sănătatea populației este mult mai importantă decât a da rapid drumul la circulație. Nu avem toate datele, haideți să mai așteptăm câteva zile”, a spus ministrul economiei, Virgil Popescu, la Digi24.
(Cristina Zamfirescu)