Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Depozitele populaţiei în bănci au crescut cu 0,5%

Depozitele populaţiei în bănci au crescut cu 0,5%

Data: 27 August 2008

Depozitele în lei ale populaţiei au crescut cu 0,5%, totalizând 49,894 miliarde de lei, la 31 iulie 2008, a anunţat, ieri, Banca Naţională. Depozitele în lei au înregistrat o creştere de 34,3% (23,1% în termeni reali), faţă de 31 iulie 2007, potrivit unui comunicat al Bancii Centrale. Pe de altă parte, depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au diminuat cu 1,6%, până la 42,457 miliarde lei. La 31 iulie 2008, depozitele în lei ale persoanelor juridice au înregistrat o creştere de 20,1% (10,2% în termeni reali), faţă de 31 iulie 2007.

Depozitele în valută ale rezidenţilor, gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au majorat cu 0,1%, până la nivelul de 48,017 miliarde de lei (exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 3,2%, până la 13,577 miliarde de euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 53,3% (exprimată în euro, creşterea depozitelor în valută ale rezidenţilor a fost de 36,9%); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 56,1% (exprimată în euro, creşterea depozitelor în valută ale gospodăriilor populaţiei a fost de 39,4%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 49,6% (exprimată în euro, creşterea depozitelor în valută ale rezidenţilor persoane juridice a fost de 33,6%).