Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Despăgubiri pentru pasagerii autobuzelor anulate
Călătorii care apelează la transportul cu autobuzul sau autocarul beneficiază de noi drepturi oriunde în Uniunea Europeană. Astfel, dacă serviciul de transport cu autocarul a fost anulat sau a fost întârziat cu peste două ore, transportatorul trebuie să ofere posibilitatea de a alege între continuarea călătoriei, redirecţionare sau rambursarea preţului biletului. Mai mult, va oferi o gustare sau asistenţă pentru găsirea unui loc de cazare. Regulamentul propus, care mai are nevoie doar de aprobarea deputaţilor europeni, abordează, de asemenea, chestiunea accesibilităţii. Nu se poate refuza transportul persoanelor cu handicap şi al celor cu mobilitate redusă, inclusiv al persoanelor în vârstă, cu excepţia cazurilor justificate de motive legate de siguranţă sau atunci când acest lucru este imposibil din punct de vedere fizic. În cazul în care persoana trebuie însoţită, însoţitorul trebuie să beneficieze de transport gratuit. În acelaşi regulament sunt prevăzute plafoane minime pentru despăgubirile în caz de vătămare sau de deces al pasagerilor, norme similare aplicându-se în cazul pierderii sau al deteriorării bagajului. Statele membre pot decide însă neaplicarea dispoziţiilor propunerii în cazul serviciilor urbane sau regionale.