Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Din decembrie, paşapoarte biometrice pentru toţi românii

Din decembrie, paşapoarte biometrice pentru toţi românii

Data: 20 Martie 2008

▲ Primul paşaport biometric românesc ar putea fi emis pe 1 iulie 2008, potrivit Ministerului Internelor şi al Reformei Administrative ▲ Ministerul de resort a estimat că sistemul de emitere a actelor electronice va fi funcţional la sfârşitul lunii noiembrie a acestui an ▲ Acest lucru reprezintă o aliniere la cerinţele Uniunii Europene şi la normele de securitate impuse de administraţia americană, paşaportul biometric reprezentând una dintre condiţiile care trebuie îndeplinite de cetăţeni ca să poată călători fără vize în SUA ▲

Paşapoartele biometrice vor conţine date pentru facilitarea autentificării fără eroare şi pentru reducerea riscului de contrafacere sau utilizare frauduloasă a documentului. Datele biometrice (amprente digitale, distanţa interpupilară, amprentă retinală etc.) vor fi memorate pe un cip încorporat în paşaport şi vor fi comparate datele de pe cip cu cele din bazele lor de date.

Potrivit MIRA, la 23 iunie 2008 va fi instalată aparatura necesară pentru faza pilot a proiectului, iar la 1 iulie va fi eliberat primul paşaport biometric. Mai mult, MIRA estimează că la începutul lunii decembrie sistemul ar putea emite acte în toată ţara.

Potrivit secretarului american pentru securitate internă, Michael Chertoff, „guvernul american are disponibilitate să ajute autorităţile de la Bucureşti să îndeplinească criteriile pentru ca cetăţenii români să călătorescă fără vize în SUA, cel mai important fiind rata de refuz a vizelor“. România are cea mai mare rată de respingere a vizelor dintre statele UE - 37,7%.

Eforturile în vederea ridicării vizelor au avut succes pentru Estonia, Lituania, Letonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria, care au semnat sau urmează să semneze acorduri bilaterale cu SUA, în timp ce Polonia, Bulgaria şi România rămân în continuare fără un orizont de timp privind programul Visa Waiver.