Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Din toamnă, vom vedea medicamente cu un triunghi negru
Un triunghi negru inversat va permite, începând din această toamnă, identificarea medicamentelor aflate sub supraveghere intensificată în Uniunea Europeană, au precizat agenţiile europeană şi franceză ale medicamentului. „Utilizarea triunghiului negru va fi impusă firmelor care comercializează medicamente în toate statele membre ale UE, începând din toamna anului 2013. Triunghiul va figura în prospectul medicamentului şi va fi însoţit de o scurtă frază explicativă, care va preciza că produsul este obiectul unei supravegheri speciale“, au explicat oficialii celor două agenţii. În momentul de faţă, 103 medicamente figurează pe prima listă a medicamentelor sub supraveghere sporită, publicată, joi, de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), acestea fiind în principal medicamente care conţin o nouă substanţă activă sau un nou produs biologic. „În nici un caz nu este vorba despre medicamente periculoase şi nu trebuie întrerupt un tratament fără să se ceară aviz de la medic sau farmacist“, precizează Agenţia Franceză a Medicamentului, care aminteşte că toate medicamentele sunt supuse unui proces de supraveghere în UE imediat după lansarea lor pe piaţă. Printre medicamentele aflate sub supraveghere intensificată figurează vaccinul Pandemrix, utilizat în tratamentul gripei pandemice A (H1N1) în 2009-2010, dar care nu mai este comercializat îm Franţa în prezent, având un risc crescut de narcolepsie. Acest vaccin este obiectul unui „studiu de securitate postautorizaţie“, ca şi Champix, un medicament împotriva fumatului, suspectat că provoacă idei sinucigaşe şi care nu mai este distribuit în Franţa din 2011. Lista medicamentelor aflate sub supraveghere este disponibilă pe site-urile internet ale ANSM şi EMA, va fi actualizată lunar şi va fi completată progresiv cu medicamente identificate de o ţară ca trebuind să facă faţă unei supravegheri specifice.