Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Dobânzile nu vor mai creşte
Dobânzile nu ar trebui să mai crească, iar leul, să nu mai slăbească. Există însă riscul unui al doilea val de creştere a preţurilor, prevede Mugur Isărescu, care contează însă pe stabilitate. Optimismul lui Isărescu se bazează mai degrabă pe evoluţia cursului de schimb, decât pe evoluţiile economice. El a spus că tot ce s-a întâmplat până acum a fost rezultatul unei corecţii binevenite şi a lăsat să se înţeleagă că leul a fost supraapreciat anul trecut.



.jpg)