Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Drepturi sporite pentru muncitorii sezonieri
▲ Parlamentul European a votat, în a doua lectură, propunerea finală care stabileşte cadrul normativ pentru protejarea lucrătorilor temporari: egalitatea de tratament faţă de lucrătorii temporari în raport cu alţi lucrători, dreptul de a fi informaţi cu privire la posturi vacante, accesul la facilităţi colective (cantină, grădiniţe, transport) şi posibilităţi de formare profesională ▲
Obiectivul proiectului este de a asigura protecţia lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea ca agent de muncă temporară (lucrători temporari) şi de a spori calitatea muncii (muncă temporară), recunoscându-se agenţiile de muncă temporară ca angajatori. Numai zece din statele membre ale UE au recunoscut până acum principiul „pentru muncă egală, salariu egal“. Potrivit site-ului Parlamentului European, actul normativ prevede egalitatea de tratament faţă de lucrătorii temporari în raport cu alţi lucrători în ceea ce priveşte statutul şi securitatea, respectarea normelor sociale stabilite în întreprinderi prin egalitatea de tratament cu privire la remuneraţii şi condiţii de muncă între lucrătorii temporari şi cei cu contract permanent. Se recunoaşte sectorul agenţilor de muncă temporară ca activitate economică legitimă şi profesională, cu eliminarea restricţiilor şi a interdicţiilor inutile. „Consider că, dacă asigurăm lucrătorilor temporari aceleaşi condiţii pe care le au lucrătorii din întreprinderile utilizatoare, protejăm nu doar pe lucrătorii temporari, ci mai ales pe cei locali permanenţi“, a declarat, în plenul PE, Silvia-Adriana Ţicău, deputată PSE, citată de „Deutsche Welle“. În schimb, unii se tem de imigranţii care ar putea să fie declaraţi legali (vezi Spania) şi, astfel, să-i concureze pe localnici, mai ales în condiţiile crizei financiare de azi. „Una dintre cele mai mari dificultăţi în legătură cu această directivă (Directiva privind imigraţia ilegală, n. red.) este permisul de rezidenţă tem-porară (care duce la angajarea imigrantului pe piaţa muncii, cu drepturi salariale egale cu angajaţii permanenţi). Considerăm că nu trebuie acordat permisul de rezidenţă temporară imigranţilor care cooperează cu autorităţile legale, aşa cum propune CE“, a susţinut Simon Busuttil, deputat PPE. Comisia Europeană a adoptat o propunere de directivă privind „condiţiile de muncă pentru lucrătorii temporari“ încă din anul 2002, însă au trebuit şase ani până când să fie adoptată, şi din cauza Comitetului Regiunilor, care, la vremea aceea, nu a înaintat avizul necesar privind propunerea de directivă. ▲ Mai puţini români în Spania Numărul contractelor de muncă obţinute de lucrătorii români în Spania a scăzut cu 40% în primul semestru din 2008, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit buletinului statistic trimestrial în domeniul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, realizat de Institutul naţional de Statistică (INS). În prima jumătate a anului în curs, numărul lucrătorilor mediaţi pentru ţările cu care au fost semnate acorduri bilaterale între instituţiile guvernamentale de profil - Germania, Spania, Franţa şi Elveţia - a fost de 32.645, în creştere cu 35,66% faţă de primele şase luni din 2007 (24.063 de lucrători). Cele mai multe contracte obţinute de lucrătorii mediaţi au fost pentru destinaţia Germania, în creştere cu 50% comparativ cu primul semestru din 2007. Cei mai mulţi solicitanţi de contracte de muncă în străinătate au provenit din regiunea de dezvoltare Centru - 9.157, urmată de regiunile Nord-Vest şi Vest.