Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Dunărea a inundat mai multe hectare de teren
O suprafaţă de 483 hectare terenuri ocupate cu păşune şi pădure din zona riverană a Dunării a fost inundată ca urmare a creşterii debitului fluviului cu circa 5.000 metri cubi peste valoarea multianuală a lunii iunie, situată la 6.500 metri cubi/secundă.
Reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Ramona Nistor, a declarat că în zona inundabilă a comunelor Vrata, Pristol, Salcia, Gârla Mare şi Gogoşu, cota de atenţie a Dunării, de 610 centimetri, a fost depăşită cu 64 centimetri, fapt care a dus la deversarea apelor, fără a fi puse însă în pericol gospodăriile cetăţenilor din aceste localităţi. Potrivit sursei citate, fenomenul este determinat de precipitaţiile abundente care au loc în bazinul hidrografic al Europei centrale.



.jpg)