Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Dunărea are „mai mult plastic decât peşte“
În fiecare an, Dunărea transportă peste 1.500 de tone de reziduuri până la vărsarea sa în Marea Neagră, fluviul având „mai mult plastic decât peşte“, se arată în studiul realizat de Departamentul de limnologie şi oceanografie al Universităţii din Viena.
Dunărea are „mai mult plastic decât peşte“, afirmă Aaron Lechner, de la Departamentul de limnologie şi oceanografie al Universităţii din Viena, unul dintre autorii studiului privind poluarea pe Dunăre publicat în revista „Environmental Pollution“. Pe lângă plastic, sunt şi gunoaie şi resturi industriale care au atins niveluri nemaiîntâlnite până acum, mai susţin cercetătorii care au strâns o serie de mostre între anii 2010 şi 2012 pe un tronson cuprins între oraşele Viena şi Bratislava şi s-au declarat „surprinşi“ de amploarea poluării.
Concret, apele care curg pe tronsonul dintre capitalele Austriei şi Slovaciei transportă în medie 317 particule de plastic şi 275 de peşti mici la 1.000 de metri cubi de apă. Oamenii de ştiinţă s-au folosit de o plasă specială în formă de pâlnie cu orificii cu diametrul de jumătate de milimetru pentru a strânge mostrele. În acelaşi timp, s-a ajuns la concluzia că în fiecare an, Dunărea transportă peste 1.500 de tone de reziduuri până la vărsarea sa în Marea Neagră.
Studiul, scrie Agerpres, mai arată că numai în Germania şi Austria, primele două ţări prin care trece Dunărea, zeci de fabrici pentru producerea şi procesarea plasticului se află foarte aproape de fluviu. „Contribuţia acestor întreprinderi la poluarea fluviului este evidentă. Problema este agravată de efectele poluării asupra puietului de peşte, insectelor şi păsărilor, care confundă deşeurile materiale cu alimentele“, spune Hubert Keckeis, unul dintre cercetătorii care au realizat studiul ştiinţific. Înghiţirea acestor reziduuri provoacă în majoritatea cazurilor intoxicaţii care pot fi mortale pentru animale.
Comisia internaţională pentru protecţia fluviului Dunărea, o iniţiativă cetăţenească al cărei sediu se află la Viena, lansează de mai mulţi ani campanii de educare cu privire la mediul înconjurător şi de sensibilizare pentru reducerea cantităţii de gunoaie din apele fluviului.
În fiecare an, pe 29 iunie, la propunerea ţărilor dunărene şi sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Dunării, această zi marcând semnarea, la 29 iunie 1994, a Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului. Astfel, în statele dunărene se organizează manifestări menite să atragă cetăţenii în eforturile de conservare a Dunării, să informeze şi să educe copiii, tinerii cu privire la necesitatea protejării ecosistemului acvatic al acestui bazin hidrografic. (Oana Nistor)