Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Eliminarea facilităţilor pentru programatori afectează companiile IT

Eliminarea facilităţilor pentru programatori afectează companiile IT

Data: 30 Iulie 2008

„Această măsură a Guvernului, care amplifică şi mai mult creşterea costurilor specialiştilor, agravează situaţia. Costuri mai mari în România înseamnă o dislocare a specialiştilor către alte ţări, înseamnă o situaţie mai grea pentru companiile cu echipe de cercetare şi dezvoltare în România“, este de părere preşedintele grupului Softwin, Florin Talpeş

Guvernul a modificat modalitatea de calcul a contribuţiei programatorilor pentru asigurările de sănătate fără, consultare publică prealabilă, iar măsura are efecte negative asupra companiilor din industria IT&C, apreciază asociaţia patronală din acest sector. „Nu este acceptabil ca Guvernul să promoveze măsuri cu aplicabilitate imediată, ce au consecinţe importante asupra bugetelor companiilor. Nu este acceptabil ca, pentru introducerea acestor măsuri, organizaţiile afectate şi reprezentanţii acestora să nu fie consultaţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare“, a declarat preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii - ANIS, Liviu Dan Drăgan. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 93, publicată, pe 30 iunie, în Monitorul Oficial, include reglementări ce afectează companiile şi angajaţii din domeniul IT&C, prin schimbarea bazei de calcul a contribuţiei de la salariul minim brut pe ţară, la salariul realizat. „Costurile salariale vor creşte cu 5-6%, iar cum ponderea salariilor în costuri se ridică la circa 60-70%, această modificare va reduce profitabilitatea companiilor IT&C, care este de 25-30% în prezent“, a spus Liviu Drăgan.

Specialiştii români vor fi „dislocaţi în alte ţări“

Domeniul software din România este unul dintre cele în care au loc cele mai mari creşteri de salarii şi, implicit, de costuri, a atras atenţia preşedintele grupului Softwin, Florin Talpeş. „Diferenţa mare dintre cerere şi ofertă va împinge şi mai sus nivelul costurilor specialiştilor software. Această măsură a Guvernului, care amplifică şi mai mult creşterea costurilor specialiştilor, agravează situaţia. Costuri mai mari în România înseamnă o dislocare a specialiştilor către alte ţări, înseamnă o situaţie mai grea pentru companiile cu echipe de cercetare şi dezvoltare în România“, este de părere Talpeş. În anul 2001, Guvernul a hotărât eliminarea impozitului pe salariu, pentru firmele din domeniul industriei software, care au angajaţi programatori români certificaţi şi care se încadrau pe următoarele categorii de personal: analist, programator, proiectant sisteme informatice, consultant în informatică, inginer de sistem în informatică, administrator de baze de date, inginer software şi manager de proiect în informatică.