Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Euro împlineşte zece ani
▲ La 10 ani de la introducerea monedei euro, oficialii europeni susţin că momentul adoptării monedei unice a reprezentat „semnalul că UE poate lua decizii esenţiale pentru prosperitatea viitoare a Europei“, în acest moment însemnând şi un „pilon de stabilitate a UE“ ▲ Momentul aniversar a fost subliniat printr-o şedinţă solemnă la Parlamentul European ▲
În cadrul unei şedinţe solemne de marcare a 10 ani de la introducerea monedei unice europene, preşedintele Parlamentului European (PE) a subliniat importanţa acestei decizii. „În urmă cu 10 ani, când 11 state membre au decis introducerea euro, exista mult scepticism. După 10 ani, putem vedea că euro a adus multă încredere şi beneficii ţărilor membre. Eurogrupul este mai bine pregătit să protejeze ţările membre de şocurile economice externe, iar acest lucru s-a văzut chiar şi în ultimele luni, în contextul crizei financiare“, a spus Hans-Gert Pöttering. De la 1 ianuarie 2009, Slovacia a devenit a 16-a membră a zonei euro, şeful Legislativului european subliniind că obiectivul final este ca toate membrele UE să adopte euro. În acelaşi timp, preşedintele PE a lansat un apel la consolidarea stabilităţii monedei euro, ce reprezintă o garanţie a protecţiei economiilor europene în faţa turbulenţelor economice mondiale. Ideea a fost reluată şi de preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet. „Succesul euro se datorează şi modului în care au cooperat instituţiile europene. Provocările actuale sunt presante, iar criza financiară a arătat acest lucru“, a spus Trichet. El a subliniat că la nivel european trebuie să fie luate măsuri care să întărească în continuare sistemul monetar european. Preşedintele Eurogrupului, premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, a accentuat că la 10 ani de la introducerea monedei unice europene, euro a arătat că este un succes indiscutabil şi un pilon de stabilitate al Uniunii Europene. Juncker a estimat că anul 2009 va fi unul plin de dificultăţi pentru economia UE, zona euro şi cetăţenii Uniunii Europene şi, în aceste condiţii, este necesar ca ţările din zona euro să caute în continuare mijloace de restabilire a încrederii consumatorilor europeni în economia reală, ceea ce va crea condiţii pentru depăşirea mai facilă a crizei economice şi financiare mondiale. Mai mulţi eurodeputaţi eurosceptici au distribuit piese de ciocolată sub forma unei monede de 2 euro pe care scria „Pericol! Mâncaţi-l înainte de a vă mânca el pe voi!“, aceştia apreciind că euro a costat 1% din creşterea economică şi milioane de locuri de muncă în Franţa, Spania şi Italia.