Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Expoziţie dedicată primilor doi regi ai României
La un secol distanţă de la moartea lui Carol I, primul rege al României, Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), sub patronajul Ministerului Culturii, în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional Peleş şi Muzeul Naţional Cotroceni, vernisează astăzi la sediul din Calea Victoriei expoziţia temporară „Regele a murit! Trăiască Regele!“.
Astăzi, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) va fi vernisată expoziţia temporară „Regele a murit! Trăiască Regele!“, dedicată memoriei primilor doi suverani ai României, cu ocazia împlinirii unui secol de la încetarea din viaţă a lui Carol I şi urcarea pe tronul României a regelui Ferdinand. Potrivit reprezentanţilor MNIR, tematica expoziţiei ce va fi deschisă la MNIR până pe 1 martie 2015 este structurată pe mai multe capitole, prin care se doreşte realizarea unei imagini cât mai complete a vieţii şi activităţii celor doi monarhi: debutează cu prezentarea descendenţei lui Carol şi Ferdinand (germană, franceză, portugheză: bunici, părinţi, fraţi şi surori) şi continuă cu familia regală a României (Carol - Elisabeta, Ferdinand - Maria şi copiii lor).
Un capitol este dedicat simbolurilor regalităţii în perioada 1866-1927, unde sunt analizate stema, imnul, drapelul (apariţia şi evoluţia acestora), dar şi coroana de oţel, sigiliul regal sau ordinele apărute în timpul celor doi suverani, informează MNIR într-un comunicat citat de Agerpres. Totodată, o parte importantă a expoziţiei este rezervată evenimentelor semnificative ale istoriei noastre moderne, petrecute între anii 1866 şi 1927: Constituţia din 1866, obţinerea independenţei, proclamarea regatului, Expoziţia naţională din 1906, al Doilea Război Balcanic (în timpul lui Carol I), Primul Război Mondial, Marea Unire, încoronarea de la Alba Iulia, Constituţia din 1923 (în timpul lui Ferdinand). Vizitatorii vor avea ocazia să admire ordinele străine primite de Carol I şi Ferdinand ca urmare a recunoaşterii internaţionale (din Rusia şi Austro-Ungaria, până în Brazilia, Peru, Suedia, Japonia sau chiar Hawaii). „Pentru că domniile celor doi regi se suprapun cu formarea şi dezvoltarea statului modern, un loc important în cadrul expoziţiei îl ocupă modernizarea statului, sub toate aspectele sale (economie, cultură, educaţie, infrastructură), între anii 1866 şi 1927. În acelaşi timp, expoziţia are un capitol dedicat oamenilor regelui, respectiv principalilor colaboratori ai suveranilor, cu care aceştia au colaborat în calitatea lor de preşedinţi ai Consiliului de Miniştri, şi se încheie cu prezentarea ultimului an al domniei regelui Carol şi primului an al domniei regelui Ferdinand“, mai informează MNIR.
Vor fi prezentate publicului numeroase obiecte originale, provenite din colecţiile muzeelor implicate, dar şi de un foarte bogat material iconografic şi informativ. (Oana Nistor)