Ordonanța adoptată de Guvern la 30 decembrie 2024 include și măsuri care privesc agricultura și industria agroalimentară. Printre acestea se numără: eliminarea facilităților fiscale pentru angajații din cele
Extremiştii din Ungaria vor o gardă paramilitară
Mişcarea extremistă Jobbik, care susţine că se teme de o eventuală agresiune armată din partea României sau a Slovaciei, două ţări cu importante comunităţi etnice maghiare, a anunţat recent, prin vocea liderului său, Gabor Vona, crearea unei grupări paramilitare - Garda Ungară. Anunţul a declanşat reacţii dintre cele mai diverse. Astfel, opoziţia conservatoare s-a declarat favorabilă creării unei „gărzi naţionale“, cu scopuri pur defensive, socialiştii, aflaţi la putere, au afirmat că sunt deschişi negocierilor pe această temă, în timp ce liberalii din coaliţie au respins ferm această idee.
Luni, într-un discurs rostit în timpul unei ceremonii militare, ministrul apărării, Imre Szekeres, a afirmat că „nu este nevoie nici în cadrul şi nici în afara forţelor armate de nici un fel de gardă“, mai ales de trupe paramilitare având culoare politică. Totuşi, declaraţia socialistului ungar contrastează puternic cu cea de acum o săptămână, când acesta a declarat că iniţiativa i se pare binevenită şi că este gata să încerce să ajungă la un consens în această problemă cu toate partidele parlamentare.