Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fermierii pot cere subvențiile în avans pe cinci ani
Valoarea creditelor pe care fermierii le pot accesa în condiții avantajoase, în baza adeverințelor emise de APIA, a crescut astfel încât „Programul de 3 ori subvenţia” a devenit „Programul de 5 ori subvenţia”, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Creditele se acordă atât pentru finanţarea activităţilor curente/capitalului de lucru din sectorul vegetal, cât şi din sectorul zootehnic.
Fermierii vor putea solicita în condiţii avantajoase credite a căror valoare se ridică la „de 5 ori subvenţia” în baza adeverinţelor emise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
„În urma discuţiilor cu fermierii şi a consultărilor cu reprezentanţii mediului bancar, am majorat valoarea creditelor garantate de stat pe care fermierii le pot solicita în baza adeverinţelor eliberate de APIA. Astfel, „Programul de 3 ori subvenţia” devine „Programul de 5 ori subvenţia”, ceea ce înseamnă că fermierii pot solicita acum credite echivalente cu valoarea subvenţiei cuvenite pe 5 ani. Acest instrument oferă fermierilor capitalul de lucru atât de necesar, la o dobândă foarte bună, dar şi predictibilitatea de care au nevoie pentru a-şi dezvolta afacerea, în condiţiile în care plafonul de alocare este garantat de către Ministerul Agriculturii prin Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR)”, a declarat ministrul agriculturii, Florin Barbu, într-un comunicat.
Potrivit demnitarului, FGCR are deja încheiate convenţii de lucru pentru garantarea creditelor „De 5 ori subvenţia” cu şapte instituţii finanţatoare, iar cu alte trei instituţii finanţatoare convenţiile sunt în curs de semnare.
Creditele se acordă pentru finanţarea activităţii curente/capitalului de lucru în agricultură, atât în sectorul vegetal, cât şi pentru sectorul zootehnic, pentru măsurile de ameliorare, cele de bunăstare şi pentru schemele de sprijin cuplat pentru creşterea animalelor.
MADR reaminteşte că, începând cu anul 2019, pentru garanţiile acordate în baza OUG 43/2013, comisionul de garantare a fost diminuat la 1,6% (primă unică) pe an pentru toate categoriile de beneficiari, indiferent de tipul acestora, inclusiv pentru societăţile nou înfiinţate sau care nu au mai beneficiat de credite.
FGCR garantează până la 80% din valoarea creditelor noi acordate şi tot până la 80% din suma cu care se majorează valoarea creditului acordat fără garanţie FGCR. Totodată, ministrul Florin Barbu a mai anunţat, potrivit agrointel.ro, că fermierii vor putea accesa în curând și un credit agricol, negociat special pentru afacerile din agricultură, pentru investiții, achiziționarea de terenuri sau capital de lucru. (O. N.)