Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Fermierii români ar putea primi în avans fondurile europene

Fermierii români ar putea primi în avans fondurile europene

Data: 27 Iulie 2007

▲ Abia în luna septembrie ar putea apărea o primă confirmare din partea CE, ceea ce înseamnă că banii ar putea fi disponibili în octombrie sau noiembrie, faţă de luna decembrie, perioadă negociată cu UE ▲ Din 15 octombrie, se vor putea depune proiecte pentru obţinerea fondurilor structurale în baza Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, deşi acesta nu este încă aprobat de CE ▲ Familiile care deţin maxim două bovine vor primi un sprijin în cereale de la rezerva de stat, iar exploataţiile zootehnice, un sprijin financiar ▲

Fermierii români ar putea primi un avans din sprijinul financiar pe suprafaţă acordat de Uniunea Europeană, şi din plăţile complementare de la bugetul de stat mai devreme de luna decembrie, a anunţat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Decebal Traian Remeş. „Nu mi-am fixat încă un termen pentru plata acestui avans din cei 50 de euro/hectar de la UE şi din cei 35 de euro/hectar din plăţile complementare de la buget, pentru că avem nevoie deocamdată de o confirmare de la UE“, a spus Remeş. Acesta a precizat că abia în luna septembrie ar putea avea o primă confirmare din partea CE, ceea ce înseamnă că banii ar putea fi disponibili în octombrie sau noiembrie, faţă de luna decembrie, perioada negociată cu UE. Ministrul Agriculturii a mai anunţat că, din 15 octombrie, se vor putea depune proiecte pentru obţinerea fondurilor structurale în baza Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), deşi acesta nu este încă aprobat de CE. „Ghidurile pentru accesarea fondurilor europene vor fi finalizate în jurul datei de 20 august, ceea ce înseamnă că vom putea începe popularizarea acestuia în satele româneşti, iar din 15 octombrie se vor putea depune proiecte“, a adăugat Decebal Traian Remeş. Oficialii MADR au negociat cu UE lansarea proiectelor pentru patru măsuri din PNDR, mai devreme de aprobarea oficială a întregului Program, care ar putea avea loc abia în luna decembrie. Proiectele vor putea fi depuse pe măsurile de modernizare a fermelor, înfiinţarea unităţilor de procesare, infrastructură rurală şi pentru acordarea plăţilor pe zonelor defavorizate. PNDR a fost trimis la Bruxelles la finele lunii iunie, Comisia Europeană având la dispoziţie şase luni pentru aprobare. România va primi în baza PNDR circa opt miliarde de euro, pentru perioada 2007-2013, cele 24 de măsuri ale programului urmând să fie implementate treptat, începând cu 2008.

Sprijin în cereale, de la rezerva de stat

Familiile care deţin maxim două bovine vor primi un sprijin în cereale de la rezerva de stat, iar exploataţiile zootehnice, un sprijin financiar, a anunţat Decebal Traian Remeş. „La ora actuală nu putem spune la cât se va ridica acest sprijin şi în ce constă - grâu, porumb, floarea soarelui sau de toate - pentru că ne trebuie în primul rând decizia Guvernului în acest sens“, a mai spus ministrul agriculturii. Acesta a menţionat că din 15 august exploataţiile zootehnice cu minim trei vite adulte vor primi un sprijn din bugetul naţional de 75 euro pe bovină, iar din 15 septembrie sprijinul va ajunge şi la crescătorii de oi şi capre. Sprijinul financiar va fi de 7,2 euro pe cap de animal, condiţionat însă de deţinerea unui număr minim de 50 de oi (femele) pe fermă sau de 25 capre (femele) într-o fermă. „Am luat decizia de a ajuta sectorul zootehnic de când am venit la minister în vederea asigurării hranei animalelor şi nu cred că nu am răspuns favorabil oricărei primării care a solicitat acest lucru pentru a putea asigura hrana animalelor“, a spus ministrul agriculturii. El a arătat că sutele de mii de animale moarte din cauza lipsei de hrană, cifre anunţate de sindicatele din agricultură, sunt în realitate doar 1500. „Datele din teritoriu arată că la ora actuală au fost înregistrate 76 de bovine moarte, 694 de oi şi 738 de porci. La acestea se mai adaugă un număr de 23.000 de păsări“, a menţionat Decebal Traian Remeş.