Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fermierii români îşi prezintă nemulţumirile la Congresul Agricultorilor Europeni
▲ Producătorii agricoli români vor prezenta problemele cu care se confruntă la Congresul Agricultorilor Europeni de la Bruxelles, unde vor depune solicitări cu privire la modificarea politicii agricole comune, ţinând cont şi de realităţile existente în agricultura românească ▲ Agricultorii români cer menţinerea de instrumente de intervenţie reale pe piaţă ▲
În perioada 29 septembrie-2 octombrie, o delegaţie a Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), formată din zece persoane, va participa la Congresul European al Agricultorilor, care se va desfăşura la Bruxelles, potrivit unui comunicat al federaţiei. „Delegaţia va insista în principal pe creşterea nivelului plăţilor directe mai repede decât orizontul reprezentat de anii 2013-2015. Este vorba despre creşterea contribuţiei interne la plăţile directe, astfel încât nivelul acestora să atingă anul următor nivelul plăţilor încasate de fermierii din statele UE-10“, potrivit sursei citate. Potrivit producătorilor, chiar dacă preţul produselor agricole a crescut, „veniturile fermierilor au fost anulate prin creşterea preţurilor inputurilor“. „Se impune menţinerea mecanismelor de intervenţie pentru cereale şi depozitarea în regim privat a cărnii de porc, precum şi menţinerea restituţiilor la export. Crescătorii români de porcine nu pot beneficia în prezent de aceste măsuri, dar consideră că eliminarea lor este prematură fără a se găsi solu-ţii alternative de stabilizare a pieţelor în perioadele de criză“, susţin producătorii agricoli. Crescătorii de animale solicită prelungirea acordării sprijinului financiar din bugetul naţional până în anul 2013. Producătorii de cereale şi oleaginoase din România beneficiază până în anul 2013 de subvenţii mult mai mici decât ceilalţi agricultori europeni şi, astfel, costurile de aprovizionare cu furaje sunt mai mari decât în celelalte state membre, susţine sursa citată. Agricultorii solicită evitarea reducerii plăţilor directe către producători şi asigurarea unui mecanism echitabil de plată între producţii şi între ţările membre ale UE, ţinând cont de faptul că piaţa este unică pentru toţi agricultorii. „Solicităm creşterea mai rapidă a nivelului plăţilor directe, la nivelul celor din UE-15, ţinând cont de faptul că plătim aceleaşi preţuri (poate chiar mai mari la anumite produse) pentru: energie, carburanţi, sămânţă, pesticide, îngrăşăminte, costurile creditelor bancare“, susţin agricultorii. Producătorii apreciază că restricţiile de ordin procedural şi administrativ îngreunează accesul agricultorilor la fondurile europene (normele de funcţionare a agenţiilor de plăţi, normele de mediu) şi pe piaţa comunitară (pesta porcină, exigenţele legate de calitatea laptelui, organizarea incipientă a producătorilor). Fondurile Europene Agricole pentru Dezvoltarea Rurală (FEADR) destinate modernizării sau înfiinţării de exploataţii, în conformitate cu Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), au întârziat timp de doi ani, ceea ce crează un alt decalaj important faţă de producătorii agricoli din celelalte state membre ale UE, precizează sursa citată.