Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Fonduri europene pentru redresarea bugetului Serbiei
Comisia Europeană a aprobat cererea Serbiei de susţinere a bugetului naţional, prin redirecţionarea a 100 de milioane de euro ce îi fuseseră alocate pentru finanţarea reformelor interne, ca parte a programului de integrare europeană, informează Reuters. „Dorim să accelerăm utilizarea acestui proiect de finanţare“, a declarat comisarul european pentru extindere, Olli Rehn. „Este cea mai mare nevoie acum, din cauza recesiunii economice provocate de criza financiară. Este ceva neobişnuit, dar trăim vremuri neobişnuite“, a adăugat Rehn. Vicepremierul sârb, Bozidar Djelic, a afirmat că banii vor fi folosiţi atât pentru nevoile poporului sârb, cât şi pentru menţinerea agendei de integrare în Uniunea Europeană.



.jpg)