Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fonduri europene pentru şcolile cu profil agricol
Liceele cu profil agricol ar putea primi finanţări prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru amenajarea şi dotarea fermelor didactice, a anunţat ministrul agriculturii, Daniel Constantin, citat de portalul recolta.eu. „Eu sper să găsim cel mai potrivit mijloc pentru că sunt de părere că a fost o greşeală atunci când nu s-a mai mizat foarte mult pe liceele agricole, dar primul pas noi îl facem prin PNDR şi dăm posibilitatea nu numai universităţilor, dar şi liceelor agricole care mai au staţiuni sau ferme didactice să poată să facă investiţii prin viitorul PNDR şi, din câte ştiu, pentru licee, nu e vorba numai de investiţii pentru ferme, e vorba şi de investiţii pentru ceea ce înseamnă dotarea şi reabilitarea liceelor agricole“, declara Daniel Constantin la întâlnirea anuală a Clubului membrilor Agralim. Conform unui raport al Ministerului Educaţiei Naţionale, în ţara noastră există 39 de ferme didactice cu teren în proprietate, 28 de ferme didactice cu teren în administrare, 28 de exploataţii-şcoală au teren în folosinţă, patru ferme didactice au teren obţinut prin donaţie, ultimele 20 de ferme didactice din listă având teren concesionat. (Oana Nistor)