Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Germania se implică în problema transnistreană
Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, susţine că va interveni pe lângă Federaţia Rusă în favoarea reglementării conflictului transnistrean. Cancelarul german a făcut aceste declaraţii în cadrul unei întrevederi avute miercuri cu premierul moldovean Vlad Filat. "Sunt convinsă că prin voinţă politică poate fi identificată o soluţie pentru această problemă", a spus cancelarul federal al Germaniei, potrivit unui comunicat difuzat de guvernul de la Chişinău. Premierul moldovean a efectuat o vizită de două zile în Germania, în cadrul căreia a avut întrevederi cu mai mulţi politicieni, dar şi cu oameni de afaceri din această ţară, pe care i-a invitat să investească în Republica Moldova.



.jpg)