Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Grecia este blocată de protestele fermierilor
Aproximativ 270 de camioane sunt staţionate de şapte zile la punctul de frontieră Kulata, de partea bulgară a graniţei cu Grecia, deoarece mii de fermieri greci, în semn de protest, blochează în continuare principalele căi rutiere ale ţării, relata ieri Novinite.
Ministrul bulgar pentru afaceri europene, Ghergana Grancearova, s-a întâlnit ieri cu ministrul grec de externe, Dora Bakoyannis. Totodată, ministrul bulgar de externe, Liubomir Kiuciukov, a anunţat că Sofia se va adresa Uniunii Europene pentru a cere ajutor în rezolvarea situaţiei. Nu există nici o coadă de aşteptare pentru trecerea frontierei dintre Bulgaria şi Grecia pe la punctul Kapitan Petko Voivoda-Ormenion. În schimb, există cozi lungi la punctele de trecere Ilinden-Eksohi şi Kulata-Promahon. Fermierii greci protestatari cer un moratoriu pe trei ani privind achitarea creditelor către bănci, preţuri mai mari pentru produsele agricole şi reducerea preţurilor la combustibili. Protestatarii au anunţat că-şi vor continua acţiunile de blocare a principalelor axe rutiere de pe tot cuprinsul Greciei, după ce au respins un pachet de măsuri de sprijin în valoare de 500 de milioane de euro, propus de Ministerul elen al Agriculturii.