Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Grecia, Italia şi Cipru, singurele țări din UE în care s-au ieftinit locuințele
Preţurile locuinţelor şi chiriile în cele 27 de state membre ale UE şi-au continuat creşterea. În primul trimestru din 2022, au urcat cu 10,5% şi, respectiv, 1,4%, comparativ cu perioada similară din 2021, potrivit datelor Oficiului European de Statistică (Eurostat).
Dacă între 2010 şi trimestrul doi din 2011 preţurile locuinţelor şi chiriile au urmat căi similare, din 2011 și până în 2021, chiriile au crescut semnificativ, iar preţurile locuinţelor au fluctuat. Astfel, după un declin sever între 2011 şi 2013, piața locuinţelor a rămas la prețuri relativ stabile în perioada 2013- 2014. A urmat o creştere rapidă la începutul lui 2015, iar de atunci locuinţele s-au scumpit într-un ritm mai rapid decât chiriile.
Potrivit Eurostat, din 2010 până în 2022, chiriile au crescut cu 17%, iar preţurile locuinţelor cu 45%. În 19 state membre UE preţurile locuinţelor au crescut mai mult decât chiriile.
Locuinţele s-au scumpit în 24 de state membre UE, în timp ce în trei state preţul lor a scăzut, cel mai semnificativ avans fiind în Estonia (174%), Ungaria (152%) şi Luxemburg (131%). În România, creşterea a fost de peste 10%. Țările în care locuințele s-au ieftinit în ultimii 12 ani sunt Grecia (- 23%), Italia (- 10%) şi Cipru (- 8%).
În privinţa chiriilor, în ultimii 12 ani, preţurile au crescut în 25 de state membre UE şi au scăzut în două: Grecia (- 25%) şi Cipru (- 1%). Cea mai mare expansiune a fost în Estonia (177%), Lituania (127%) şi Irlanda (77%). În România, creşterea a fost de peste 20%.