Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Grecia, obligată să ratifice repede planul anticriză
Grecia este obligată să ratifice în Parlament, înainte de sfârşitul lui 2011, planul de reducere a datoriei. "Potrivit calendarului non-negociabil al deciziei Consiliului European, noul acord de împrumut trebuie să fie aprobat printr-un vot în Parlament înainte de sfârşitul lui 2011. Partenerii noştri europeni nu ne vor aştepta (...), nu putem pierde nicio zi", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ilias Mossialos, justificând astfel insistenţa premierului Giorgios Papandreou de a forma un Guvern de coaliţie de tranziţie, în loc să accepte alegerile anticipate cerute de opoziţie.



.jpg)