Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Guvernul ia în calcul îngheţarea contribuţiei la pensii la 2% din salariu
Premierul Emil Boc a promis sindicatelor că ia în calcul propunerea acestora ca nivelul contribuţiei virate către fondurile de pensii private obligatorii să fie menţinută la 2% din salariu în acest an, pentru a susţine bugetul public de pensii, a spus pentru NewsIn vicepreşedintele CNS Cartel Alfa, Petru Dandea. Măsura a fost propusă de confederaţia sindicală pentru a susţine bugetul public de pensii în acest an. „Noi am cerut o îngheţare pentru 2009 a nivelului contribuţiei virate către fondurile de pensii private obligatorii, deoarece sistemul public de pensii se confruntă cu probleme foarte mari“, a explicat vicepreşedintele CNS Cartel Alfa.
El a arătat că, în 2009, din banii sistemului public s-ar lua aproximativ 150 de milioane de euro, în cazul în care nivelul contribuţiei creşte cu 0,5%, până la 2,5%, din venitul brut al salariaţilor. „Aceasta este una dintre măsurile propuse de partenerii sindicali care a fost deja discutată şi, în principiu, acceptată de către Executiv. Marţi (mâine - n.r.) vom avea o nouă întâlnire cu miniştrii Economiei, Muncii şi Finanţelor, în prezenţa prim-ministrului“, a precizat Dandea. El a adăugat că sindicaliştii au făcut această propunere pentru a nu pune „în pericol plata pensiilor actualilor pensionari“, prin creşterea cu 0,5% a contribuţiei la fondurile de pensii private pe parcursul unui an. Vicepreşedintele CNS Cartel Alfa a mai spus că premierul Boc le-a promis sindicatelor că Guvernul este de acord să blocheze pentru anul acesta creşterea cuantumului acestei contribuţii, dacă se constată că există probleme în sistemul public de pensii. „Situaţia încasărilor la bugetul public de pensii nu este tocmai roză“, a spus Dandea. El a amintit de „concedierile temporare“ ale angajaţilor şi de „închiderile temporare ale companiilor“, care reduc masa salarială şi, implicit, contribuţiile plătite la bugetul public de pensii.