Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Guvernul spaniol a crescut taxele şi impozitele
Creşterile impozitare anunţate de Executivul spaniol după ultimul consiliu de miniştri sporesc criticile împotriva premierului spaniol José Luis Rodriguez Zapatero, deşi, potrivit Executivului, creşterea TVA spaniole nu va afecta consumul, după cum au scris ieri cele mai importante cotidiene de la Madrid.
Până şi spaniolii care nu votează, între primul an de viaţă şi majorat, au motive suficiente pentru a pune la îndoială decizia premierului José Luis Rodriguez Zapatero de a creşte impozitele pentru a mai strânge alte 10 miliarde de euro pentru a face faţă creşterii consumului, provocat de criză, a atras atenţia liderul opoziţiei spaniole, Mariano Rajoy (Partidul Popular, conservator), citat de „El Pais“. La rândul său, cotidianul „El Mundo“ preia din declaraţiile şefului organizaţiei patronale spaniole, Gerardo Diaz Ferran, care susţine, în continuare, că sporirea presiunii fiscale este rea pentru economie şi nu va servi la strângerea de bani. Rajoy îl acuză pe premierul Zapatero că, odată cu creşterea impozitelor, îi face pe spanioli să plătească toate acţiunile sale nepricepute, scrie şi „ABC“, amintind că aceste declaraţii au fost făcute în Andaluzia, fief socialist, unde s-au adunat peste 30.000 de persoane în cadrul evenimentului politic cel mai important al conservatorilor andaluzi. Liderul opoziţiei spaniole avertizează că reforma fiscală preconizată de Zapatero va cufunda Spania în criză, scrie „La Razon“, în vreme ce „El Periodico“ remarcă faptul că PP îşi demonstrează forţa împotriva creşterii fiscale tocmai în fieful socialiştilor. Confruntate cu un sistem de învăţământ îndelung criticat de societate şi specialişti, marile partide din Spania - Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (la putere) şi Partidul Popular (PP) - caută pentru prima oară să ajungă la un pact în educaţie, anunţa, ieri, „El Pais“ reuniunea care va avea loc săptămâna aceasta. Potrivit cotidianului spaniol, cele două părţi vor discuta despre stabilitatea legilor din învăţământ şi lupta pentru implantarea de măsuri care să combată deficitele educaţiei spaniole, în special rata ridicată de eşec a şcolarilor, şi abandonul şcolar.