Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„Împreună spunem NU drogurilor!“, în Hunedoara
Asociaţia Filantropia Ortodoxă Deva în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Hunedoara implementează, în perioada iulie-septembrie 2014, proiectul de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri în rândul tinerilor „Împreună spunem NU drogurilor!“, proiect finanţat de către Consiliul Judeţean Hunedoara.
Prima activitate din cadrul proiectului „Împreună spunem NU drogurilor!“ a avut loc la Centrul de instruire tehnico-aplicativă Muncelu Mic (tabăra şcolară), pe 28 iulie, şi s-a adresat celor 10 elevi aflaţi în tabără.
Scopul proiectului este promovarea unui stil de viaţă sănătos ca alternativă la consumul de tutun, alcool şi droguri, iar obiectivele specifice vizează creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber.
Proiectul este derulat în perioada iulie-septembrie 2014, de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Deva, în parteneriat cu Agenţia Naţională Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Hunedoara.
Grupul-ţintă al proiectului este format din tineri cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani (250 persoane), elevi din municipiul Orăştie, pe de-o parte, şi beneficiari ai taberei de vară organizate de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Deva în localitatea Muncelu Mic, pe de altă parte.
Informare în rândul tinerilor
Conform ultimelor rapoarte naţionale elaborate de Agenţia Naţională Antidrog, vârsta de debut în consumul de droguri continuă să scadă (13 ani sau mai devreme), iar procentul consumatorilor de droguri în rândul tinerilor este în creştere (conform studiului ESPAD realizat în România în 2011, prevalenţa consumului experimental de droguri în rândul tinerilor de 16 ani - inclusiv medicamente consumate fără prescripţie medicală - este de 21,7%).
În acest context este necesară o bună informare a tinerilor cu privire la riscurile şi consecinţele consumului de droguri, astfel încât aceştia să deţină cunoştinţe corecte şi abilităţi de viaţă pentru a face faţă eficient tentaţiei de a consuma tutun, alcool, SNPP sau alte tipuri de droguri.
Proiectul este finanţat de către Consiliul Judeţean Hunedoara, din bugetul alocat asociaţiilor, fundaţiilor sau organizaţiilor neguvernamentale fără scop lucrativ, care iniţiază şi organizează acţiuni, programe şi proiecte pentru tineret. (Cristina Ghirca, pr. Dumitru Petru Diniş)