Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Indemnizaţii suplimentare de câte 600 de lei în cazul gemenilor
Mamele vor primi o indemnizaţie suplimentară de câte 600 de lei, în cazul sarcinilor multiple, potrivit modificărilor adoptate miercuri de Executiv la normele de aplicare ale legislaţiei privind indemnizaţia de creştere a copilului. În cazul naşterilor de gemeni, familia va primi pentru primul copil o indemnizaţie de 600 de lei sau de 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni (dar nu mai mult de 4.000 de lei), iar începând cu al doilea copil va primi suplimentar câte 600 de lei, a declarat, la Palatul Victoria, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Marian Sârbu. El a explicat că, spre exemplu, o mamă care câştiga înainte de naştere 2.000 de lei lunar şi a născut tripleţi va primi o indemnizaţie de 2.900 lei, respectiv 1.700 de lei (85% din venituri) plus 600 de lei pentru al doilea copil, plus 600 de lei pentru al treilea copil.