Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Înscrierea copiilor de 6 şi 7 ani să se facă în prima etapă
Ministrul educaţiei naţionale, Remus Pricopie, a recomandat tuturor părinţilor care au copii cu vârsta adecvată parcurgerii clasei pregătitoare şi clasei I, respectiv 6 şi 7 ani, să îşi înscrie copiii în perioada alocată primei etape, respectiv până la 22 aprilie.
Potrivit datelor prezentate de Ministerul Educaţiei, până în prezent au fost înregistrate aproximativ 105.000 de cereri de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar viitor, dintre acestea, 90.000 fiind solicitări pentru copiii care împlinesc 6 ani înainte de 1 septembrie, iar 15.000 pentru copiii care împlinesc 6 ani începând cu 1 septembrie. „Până în prezent, 4.587 de cereri au fost completate online, prin formularul disponibil pe site-ul MEN, www.edu.ro, la Secţiunea înscrierea în învăţământul primar. Dintre cele 4.587 de formulare, 3.515 au fost deja validate la secretariatele unităţilor de învăţământ unde părinţii au aplicat. Înscrierea s-a desfăşurat în condiţii optime, în toată ţara, nefiind înregistrate situaţii speciale în ceea ce priveşte funcţionarea aplicaţiei informatice, conform graficelor anexate“, precizează MEN. Pentru a putea fi luate în considerare, toate cererile completate online trebuie să fie semnate la sediul unităţii de învăţământ unde părinţii doresc să îşi înscrie copiii. Părinţii trebuie să prezinte, cu această ocazie, copiile şi originalele actului de identitate, ale certificatului de naştere al copilului şi, acolo unde este cazul, documentul care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare/clasei I, acest act justificativ fiind necesar pentru copiii care împlinesc vârsta de 6 ani, respectiv 7 ani după 31 august. Pentru o informare corectă, părinţii şi toţi cei interesaţi pot consulta site-urile inspectoratelor şcolare judeţene sau cel al municipiului Bucureşti. Aici pot găsi detalii privind circumscripţiile şcolare unde se realizează înscrierile, dar şi detalii privind paşii pe care îi au de parcurs pentru înscriere. De asemenea, cei interesaţi pot apela Tel Verde, disponibil în fiecare judeţ, la numărul 0 800 816 xyz, unde „xyz“ reprezintă indicativul pentru judeţ (ex. Arad - 257). Programul de înscriere în fiecare unitate de învăţământ este de luni până vineri, orele 8:00-20:00, şi sâmbăta, orele 8:00-13:00. Părinţii pot fi programaţi pentru înscriere de către unitatea de învăţământ.
Etapele de înscriere: 2-22 aprilie şi 8-17 mai
Prima etapă de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014 se desfăşoară în perioada 2-22 aprilie. Afişarea listei copiilor înscrişi se va face în data de 29 aprilie, la sediul fiecărei unităţi de învăţământ, pe site-urile şcolilor, acolo unde acestea există, şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti. Cea de-a doua etapă se desfăşoară în perioada 8-17 mai şi este destinată doar copiilor care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ după prima etapă. Lista finală va fi publică în data de 24 mai, mai precizează Ministerul Educaţiei.