Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru investiţii în sectorul vitivinicol se deschide luni, 17 august, alocarea financiară totală disponibilă fiind de 11 milioane de euro atât pentru „creşterea co
Interes pentru termocentrala Mintia
11 companii din România, Coreea, Iordania și Canada şi-au manifestat interesul pentru cumpărarea Termocentralei Mintia, care va fi scoasă la vânzare, prin licitaţie publică, la 15 iulie, la un preţ care pornește de la 91,23 milioane Euro, a declarat administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara, Emil Gros. Viitorul proprietar are obligaţia de a construi o nouă capacitate energetică de 800 MWh în bandă, pe gaz şi energie regenerabilă, până la sfârşitul lui 2026. Termocentrala a fost oprită în martie 2021 deoarece nu mai avea cărbune. (C. Z.)



.jpg)