Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Interesul românilor pentru vacanţa de vară, ca în 2017
Trei din patru români (77%) plănuiesc să meargă în vacanță în această vară, iar 4 din 10 alocă un buget mai mare cu 40% față de anul trecut, potrivit studiului „Piața de Turism - Vacanța de vară 2024”, realizat de agenția de cercetare de piață MKOR. Interesul pentru vacanțele de vară este similar cu cel din 2017, iar lunile iulie (33%) și august (37%) rămân preferatele românilor pentru concedii. Deși 20% dintre respondenţi declară că merg în vacanță mai rar de o dată pe an, din motive financiare, majoritatea consideră vacanțele o prioritate. Românii sunt conservatori în alegerea destinațiilor de vacanță, astfel că 6 din 10 aleg să revină în locații pe care le-au mai vizitat, cu o medie de trei vizite în aceeași destinație. Respondenţii din generațiile X și Z sunt mai dispuși să exploreze noi destinații. Litoralul românesc rămâne principala atracţie pentru aproape jumătate din cei care aleg să rămână în țară (44%), în timp ce muntele atrage doar 10% din respondenţi. Zonele cu specific tradițional, precum Bucovina și Moldova, sunt căutate de 14% dintre români. La capitolul destinații internaționale, Grecia rămâne cea mai căutată (31%), urmată de Bulgaria (16%), Italia (14%) și Turcia (13%). (C. Z.)