Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Întrunire a Organizaţiilor Pro-Vita, la Sibiu
Sibiul găzduieşte în perioada 21-23 august Adunarea Generală a Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România. În cadrul întâlnirii au avut loc discuţii referitoare la activitatea organizaţiilor Pro-Vita din întreaga ţară, din perioada ultimului mandat al Consiliului Director din Federaţie, şi s-au ales noii membri ai forului de conducere.
În prima zi a întrunirii reprezentanţilor Pro-Vita din întreaga ţară a avut loc o şedinţă a actualului Consiliu Director al Federaţiei, în cadrul căreia s-a definitivat raportul de activitate din perioada mandatului care se încheie acum.
Ieri, 22 august, lucrările au fost precedate de Sfânta Liturghie, oficiată în capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi un sobor de preoţi şi diaconi. După slujba religioasă, reprezentanţii Pro-Vita s-au întrunit într-una din sălile facultăţii sibiene pentru a asculta cuvântul de binecuvântare transmis de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi mesajul preşedintelui Federaţiei Pro-Vita, pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc.
În prima parte a lucrărilor, au avut loc discuţii despre situaţia actuală a Federaţiei şi s-a aprobat raportul de activitate al Consiliului Director. După alegerea noului Consiliu Director, reprezentaţii au dezbătut perspectivele imediate şi pe termen lung ale Federaţiei Pro-Vita, provocările actuale, dar şi colaborările cu organizaţii similare, cum ar fi „Grupul Miclăuşeni“.
„Întâlnirea noastră a fost una de ordin administrativ, pentru că am discutat pe marginea raportului de acitivitate întocmit de Consiliul Director şi am dezbătut o serie de probleme de organizare a Federaţiei noastre“, ne-a spus conf. univ. dr. Sebastian Moldovan, secretar al Asociaţiei Pro-Vita Sibiu.
Familia în societate
În ultima parte a întâlnirii au avut loc discuţii despre tendinţele recente în mişcarea pentru viaţă, dar şi despre noile publicaţii Pro-Vita din ţară şi din străinătate. Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România datează din 2006 şi are sediul la Sibiu. Scopul înfiinţării acesteia a fost acela de a aduna toate organizaţiile ortodoxe care activează în societate cu scopul de a promova învăţăturile ortodoxe referitoare la naşterea de prunci, vocaţia parentală şi a păcatelor împotriva acestora. Membrii Federaţiei activează pentru moralitatea vieţii de familie şi pentru valorile acesteia.