Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Investitorii străini cer ca numărul bugetarilor să scadă
Numărul de salariaţi în sectorul public trebuie să scadă, iar structura salariilor trebuie reanalizată, pentru a fi operate majorări, salariile fiind prea mici, după standardele sectorului privat, pentru cei cu responsabilităţi mari, a declarat, la Conferinţa de risc de ţară, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (CIS), Mihai Bogza, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, reanalizarea structurii salariilor în sectorul public trebuie realizată în interiorul aceleiaşi anvelope salariale totale, respectiv totalul cheltuielilor bugetare de personal. „Preşedintele României are un salariu de 1.200 de euro, premierul are 1.100 de euro, un ministru are 1.000 de euro. Bancpost este o bancă cu un nivel al salariilor puţin sub media sistemului bancar, dar şi la noi un şef de sucursală câştigă peste salariul unui ministru“, a spus Bogza, subliniind că în sectorul public sunt persoane cu responsabilităţi foarte mari şi cu salarii prea mici, după standardele sectorului privat. În aceste condiţii, apar suspiciunile că aceste persoane câştigă bani în alt mod sau din altă parte, opinează preşedintele CIS. Numărul bugetarilor era la finalul lunii februarie 2014, potrivit Ministerului Finanţelor Publice, de 1,177 milioane persoane. (Oana Nistor)