Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Irak: Soldaţii americani sunt împuşcaţi şi de militarii guvernului
▲ Doi soldaţi americani au fost ucişi de un coleg irakian ▲ Incidentul sporeşte neîncrederea faţă de o viitoare predare a responsabilităţilor de securitate către armata irakiană ▲ Hillary Clinton încearcă să ajungă la Casa Albă, folosind războiul ca temă de campanie ▲
Coşmarul războiului din Irak loveşte din nou în soldaţii americani. Pe lângă insurgenţii islamişti, ei sunt vizaţi şi de ura unora din cei cu care sunt nevoiţi să patruleze. Armata SUA a reuşit să aresteze un soldat irakian care a ucis deliberat doi colegi americani pe care ar fi trebuit să-i ajute în luptă. Un trădător irakian Doi militari americani - un căpitan şi un sergent - au fost ucişi în Irak în urmă cu 10 zile ca urmare a tirului aparent deliberat al unui soldat din armata irakiană. Armata americană a dezvăluit abia acum că cei doi militari au fost ucişi în 26 decembrie, în provincia Ninive, în cursul unei operaţiuni comune irakiano-americane. Din motive încă necunoscute, cel puţin un soldat irakian a deschis focul asupra căpitanului Rowdy Inman şi a sergentului Benjamin Portell, din regimentul 3 de cavalerie blindat. Alţi trei soldaţi americani şi un interpret civil au fost răniţi în cursul atacului, care a avut loc în timp ce militarii irakieni şi americani efectuau o operaţiune de stabilire a unor posturi de luptă. Soldatul irakian suspectat că ar fi responsabil de incident a putut să fugă imediat după atac, dar a fost identificat rapid de un alt militar irakian şi în cele din urmă - capturat. O anchetă americană, coroborată cu una irakiană, este în curs de derulare. Acest incident arată dificultatea planului american de retragere din Irak, care se bazează tocmai pe predarea responsabilităţilor de securitate către armata irakiană. Bombele artizanale fac ravagii Pe lângă aceste atacuri din partea unor complici ai insurgenţilor, americanii se confruntă şi cu „tradiţionalele“ atacuri cu bombe artizanale. Astfel, un soldat american a fost ucis sâmbătă în provincia Diyala, la nord-est de Bagdad, ridicând la 3.908 numărul victimelor din rândul armatei americane înregistrate în Irak de la începutul invaziei, în martie 2003. Soldatul şi-a pierdut viaţa după ce o bombă a fost detonată în apropiere de vehiculul în care se afla acesta, se arată într-un comunicat al armatei americane. Nu se dau alte detalii legate de identitatea militarului sau operaţiunea la care participa în momentul producerii incidentului. Aşa cum era de aşteptat, noile pierderi umane înregistrate în Irak au stârnit interesul politicienilor de la Washington. Ca o noutate însă, aceştia nu mai au grija criticării preşedintelui Bush, fiind atacaţi în schimb candidaţii pentru succesiunea la Casa Albă. Subiect de dispută şi la prezidenţiale Confruntată cu o înfrângere la alegerile parţiale din statul Iowa, Hillary Clinton se foloseşte de criza din Irak pentru a încerca să revină în campania prezidenţială. Ea l-a acuzat pe contracandidatul democrat Barack Obama de inconsecvenţă politică, susţinând că acesta şi-a schimbat poziţia în câteva subiecte majore de pe agenda politică. „Barack Obama ar putea avea o interesantă dispută politică cu el însuşi în probleme privind finanţarea războiului din Irak, legislaţia antiteroristă sau asigurările medicale“, a susţinut ea sâmbătă, într-o confruntare electorală televizată. În plus, Hillary Clinton a avertizat că economia Statelor Unite ale Americii s-ar îndrepta spre o perioadă de recesiune. Pe lângă explicaţiile legate de creşterea ratei şomajului, fosta prima doamnă a Americii a amintit şi de preţul barilului de petrol, care a depăşit 100 de dolari în această săptămână, tot ca urmare a războiului din Irak.