Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Isărescu: „Sprijin aderarea la euro ca program naţional“
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu (foto) şi-a nuanţat din nou poziţia faţă de decizia politică de aderare la zona euro în 2019, declarând că sprijină iniţiativa de a avea un program naţional de care să ţină cont politicienii, şi nu termenul avansat, greu de îndeplinit.
„Sprijin aderarea la euro, nu neapărat ţinta 2019, care este foarte greu de atins. De aceea şi spun că aderarea la euro este un proiect ambiţios, dar ne trebuie un program naţional“, a spus Isărescu, la finalul conferinţei „Mugur Isărescu şi invitaţii săi“.
În urmă cu o lună, Isărescu afirma că nu are cum să nu susţină aderarea la zona euro în 2019, mai ales că vârsta nu-i mai permite să creadă în proiecte de decenii, sugerând că îşi doreşte trecerea la moneda unică în următorul mandat la conducerea BNR. Declaraţia de marţi a reprezentat concluzia seminarului al cărui subiect principal a fost cercul vicios în care România s-a zbătut timp de aproape 20 de ani, şi din care a ieşit cu greu în ultimii ani, prin ajustarea abruptă a dezechilibrelor, relatează Mediafax.
Practic, Isărescu a sugerat în premieră că din cercurile vicioase se poate ieşi doar prin terapii de şoc, lăsând să se înţeleagă că ceea ce s-a întâmplat din 2008 până în prezent a reprezentat tăierea unui nod gordian.
„Dezechilibrele, că vin din factori interni sau externi, trebuie evitate şi corectate la timp. Şi diferenţa o fac politicile, care trebuie să fie echilibrate, şi din punct de vedere social, şi din punct de vedere politic. (...) Guvernele sunt preocupate de democraţie, de alegeri pe termen scurt, pe model european“, a spus Isărescu.
Oficialul BNR a avut în mai multe rânduri critici faţă de sistemul electoral din România, care este legat şi de alege-rile pentru Parlamentul Eu-ropean, ceea ce forţează partidele aflate la guvernare să gândească mai degrabă în termeni populişti decât în termenii economiei politice. El a arătat că, deşi România nu a intrat bine pregătită sau total pregă-tită în UE, „de bine, de rău“ a avut un program care a repre-zentat o ancoră în perioada 2000-2007.
În ceea ce priveşte dezechilibrele actuale, Isărescu crede că nu sunt atât de puternice, menţionând ca principală problemă îl reprezintă numărul mare de beneficiari ai sistemului de pensii şi numărul mai mic de contribuabili la acest sistem, deficit care durează de 14 ani. „Avem clar un cerc vicios. Cinci milioane de beneficiari la pensii şi doar patru milioane şi ceva de contribuabili. Nu este nou! Prima dată am ridicat această problemă în Parlamentul României în calitate de premier. Sunt 14 ani de atunci şi, dacă vă uitaţi la cifre, nu se vede nici o îmbunătăţire. Nu poţi să tragi de acest sistem decât dacă ai un raport de 1 la 1“, a spus Isărescu.
Isărescu a afirmat că un alt cerc vicios îl reprezintă evaziunea fiscală, cea mai mare problemă generată de acest fenomen fiind distorsionarea concurenţei, deci distrugerea pieţelor. El a explicat că, la un TVA de 24%, un evazionist de TVA „rade tot în jurul lui“. (Cristina Zamfirescu)