Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Israelul, somat şi de Franţa să „îngheţe“ colonizarea
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a cerut Israelului „îngheţarea totală“ a colonizării în Cisiordania, în cursul unei întrevederi desfăşurată miercuri, la Paris, cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, informează AFP. Sarkozy a cerut Israelului să ia, „fără întârziere, toate măsurile posibile pentru a încuraja încrederea“ în relaţiile cu palestinienii, „începând cu îngheţarea totală a activităţilor de colonizare“. Problema continuării colonizării în Cisiordania este la originea unor tensiuni crescânde între Israel şi aliatul său american, adaugă AFP. În cadrul discursului rostit la 4 iunie, la Cairo, preşedintele SUA, Barack Obama, a cerut o îngheţare totală a colonizării, dar Israelul se opune. Marţi, la Roma, unde s-a întâlnit cu omologul său, Silvio Berlusconi, premierul Benjamin Netanyahu şi-a menţinut poziţia, declarând că nu va permite crearea de noi colonii.



.jpg)