Perspectivele pentru anul agricol 2026 sunt pozitive, mai ales la culturile de toamnă, care reprezintă peste 70% din total, însă fermierii vor continua să se confrunte cu incertitudini legate de preţuri,
Italia: Frattini cere ţărilor UE solidaritate în materie de imigranţi
Ministrul de Externe italian, Franco Frattini, a cerut marţi mai multă solidaritate din partea statelor europene în materie de imigraţie, apreciind în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de la Strasbourg că gestionarea acestor fluxuri reprezintă „o problemă urgentă, dificilă şi dramatică“, transmite AFP. „Europa trebuie să se angajeze mai mult alături de statele din prima linie“, a pledat Frattini, în opinia căruia „Programul de la Stockholm“, document al Comisiei Europene care a deschis dezbaterile privind agenda de lucru în domeniul justiţiei şi afacerilor interne pe următorii ani, constituie „un pas în direcţia bună“. Italia, poartă de intrare spre UE, este statul care s-a implicat cel mai mult, salvând peste 40.000 de imigranţi în ultimii doi ani, a observat Frattini. În materie de azil trebuie „conjugate solidaritatea şi securitatea“, dar „cetăţenia nu trebuie să fie un cadou“, a mai estimat şeful diplomaţiei italiene.


