Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Italia: Napoli se sufocă în criza gunoaielor
Guvernul Italiei s-a reunit ieri într-o şedinţă de urgenţă pentru a găsi o soluţie la criza gunoiului care afectează oraşul Napoli. Gunoiul nu a mai fost strâns de două săptămâni şi peste o sută de mii de tone putrezesc acum pe străzile oraşului. La sfârşitul săptămânii, localnicii nemulţumiţi au aruncat cu pietre în poliţie şi au blocat liniile feroviare într-o zonă în care autorităţile au încercat să redeschidă o groapă de gunoi. Problema gunoaielor macină oraşul Napoli de 15 ani, iar frustrarea în rândul localnicilor creşte simţitor. În plus, au fost găsite efigii ale primarului şi ale guvernatorului local agăţate de stâlpii de iluminat, alături de ameninţări cu moartea.
Adevărata problemă este însă provocată de interesele mafiei locale. Industria de salubrizare aduce profituri mari mafiei napolitane, care a sabotat încercările autorităţilor de a construi noi incineratoare, aducând în acelaşi timp la Napoli gunoiul din alte oraşe ale Italiei. În ţările în care acţionează această ramură a crimei organizate (Italia, SUA, etc), strângerea gunoiului este o afacere acaparată exclusiv de mafie, care poate să-şi impună preţuri ridicate primăriilor. Uniunea Europeană a precizat că monitorizează situaţia şi a avertizat că e posibil să ia măsuri legale împotriva Italiei pentru încălcarea normelor europene de salubritate. Premierul Romano Prodi a subliniat că problema gunoiului trebuie rezolvată odată pentru totdeauna, dar locuitorii din Napoli nu-şi fac prea mari speranţe; au mai auzit promisiuni în trecut. Se estimează că în 15 ani statul italian a cheltuit aproximativ două miliarde de euro, încercând fără succes să cureţe oraşul.