Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
La sfârşitul lunii iulie, România va avea un program operaţional pentru pescuit
▲ Numai în 2007, pescuitul şi acvacultura din România ar putea beneficia de 15,1 milioane de euro, aproape 7% din sumele alocate pentru perioada 2007-2013 z Consumul de peşte în România a scăzut destul de mult, ajungând în 1990 la doar 2 kg pe an, pe locuitor, ulterior începând să crească ▲ Pescarii şi asociaţiile de pescari din apele interioare pot să-şi modernizeze bărcile, să construiască puncte de debarcare, să schimbe destinaţia navelor accesând măsurile pescuitului în ape interioare ▲
Programul operaţional pentru pescuit, în baza căruia vor fi alocate fondurile europene din acest sector, va fi trimis Comisiei Europene pentru aprobare în jurul datei de 20 iulie, a declarat preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), Gheorghe Ştefan. ANPA este instituţia care se ocupă de implementarea tehnică a programului, iar Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) - de cea financiară. „Vom mai avea o întâlnire cu experţii europeni în cursul săptămânii viitoare, înainte de a trimite programul către Bruxelles, conform procedurii de negociere, dar nu cred că vor mai fi făcute schimbări semnificative“, a precizat Ştefan. CE are la dispoziţie patru luni pentru aprobarea programului. „Credem că vom primi aprobarea CE în ultima parte a lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie, iar primii bani din Fondul European de Pescuit vor sosi abia la începutul lunii decembrie“, a subliniat directorul general al ANPA. România va beneficia, în următorii şapte ani, prin Fondul European pentru Pescuit, de circa 230,7 milioane euro, pentru finanţarea investiţiilor în domeniul pescuitului, acvaculturii şi procesării, dar şi pentru organizarea asociaţiilor de producători. La aceste sume se mai adaugă circa 76,9 milioane de euro reprezentând contribuţia naţională. Numai în 2007, pescuitul şi acvacultura din România ar putea beneficia de 15,1 milioane de euro, aproape 7% din sumele alocate pentru perioada 2007-2013. Potrivit ANPA, pentru 2008 sunt disponibile circa 22,1 milioane de euro, valoarea finanţării crescând până la 45,3 milioane în anul 2013. Sectorul piscicol va primi bani europeni timp de cinci ani Finanţarea sectorului piscicol prin Fondul European pentru Pescuit se va derula pe cinci axe, dar în Programul operaţional pentru pescuit au fost reţinute doar patru din cele cinci propuse de FEP. În cadrul Axei 1- Adaptarea flotei de pescuit - proprietarii de nave şi ambarcaţiuni de pescuit vor beneficia de sprijin pentru casarea navelor, pentru echipamente performante în vederea menţinerii şi conservării capturilor la bord, dar şi pentru promovarea organizării lanţului producţie-procesare-comercializare. De asemenea, pescarii pot obţine compensaţii socio-economice pentru a-şi diversifica activitatea pentru instruire sau retragere anticipată din activitate. Bugetul european prevăzut pentru Axa 1 este de 23,1 milioane de euro în următorii şapte ani. Un buget de 115,3 milioane de euro este prevăzut pentru cea de-a doua axă - Acvacultură, pescuit în apele interioare, procesare şi marketingul produselor provenite din pescuit şi acvacultură. În cadrul acestui program pot fi construite şi modernizate fermele de acvacultură de către fermierii privaţi şi de organizaţiile de producători. De asemenea, pescarii şi asociaţiile de pescari din apele interioare pot să-şi modernizeze bărcile, să construiască puncte de debarcare, să schimbe destinaţia navelor accesând măsurile pescuitului în ape interioare. Nu în ultimul rând, procesatorii şi organizaţiile de producători pot beneficia de sprijin pentru achiziţionarea de echipamente noi pentru procesarea produselor, precum şi pentru echipamente ce vor îmbunătăţi calitatea şi siguranţa produselor. Consum redus de peşte Consumul de peşte a fost până în 1990 de aproximativ 8 kg/locuitor/an. Acesta s-a redus până la 2 kg în perioada 1990-2000, iar după anul 2000 a început să crească, ajungând, în 2005, la 4,5 kg/loc/an. Creşterea consumului se datorează, în principal, creşterii importurilor. Astfel, în perioada 2001-2005, volumul mediu al exporturilor a fost de 693,37 tone/an în comparaţie cu cel al importurilor care a depăşit 60.336,40 tone/an. Fondul European pentru Pescuit pe perioada 2007-2013 are un buget de 3,8 miliarde de euro, conform repartizării anunţate de Comisia Europeană. Spania va fi principalul beneficiar al acestui fond, cu 1 miliard de euro, urmată de Polonia - 651 milioane şi de Italia - 376 milioane. Crearea acestui fond a fost decisă de Uniunea Europeană în iunie 2006 şi vizează modernizarea şi diversificarea acestui sector, ameninţat de reducerea efectivelor diverselor specii de peşte. Statele membre urmează să prezinte Comisiei programe naţionale de repartizare a acestor fonduri, asupra cărora Bruxelles-ul se va pronunţa în semestrul al doilea al anului în curs.