În ciuda unor apeluri de amânare a punerii în practică a noului sistem de tarifare rutieră, platforma TollRo va deveni operaţională joi, 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar rovinieta, tichetul de rută şi tariful
Laureații Nobel, anunţaţi între 5 şi 12 octombrie 2026
Laureații Nobel din acest an la fizică, chimie, pace, literatură, economie şi medicină sau fiziologie vor fi anunţaţi între 5 şi 12 octombrie, marcând „cea de-a 125-a aniversare a primelor premii”. Fundaţia Nobel din Suedia a anunţat că va creşte cu 9% valoarea prestigioaselor sale premii acordate anual, până la o valoare totală de 12 milioane de coroane suedeze (1,22 milioane de dolari), la fiecare din cele şase categorii, transmite Reuters. „Prin creşterea valorii premiului, menţinem semnificaţia pe termen lung a Premiului Nobel şi ne asigurăm că partea financiară a premiului îşi păstrează valoarea în timp”, a declarat Hanna Stjarne, director executiv al Fundaţiei Nobel, într-un comunicat. Înfiinţate prin testamentul omului de afaceri suedez din secolul al XIX-lea, Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, primele premii din 1901 au fost însoţite de recompense financiare în valoare de 150.782 de coroane pe categorie, potrivit fundaţiei.



.jpg)