Un procent de 66% dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic, cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent şi cu 9% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui studiu realizat de Cult
Leul s-a depreciat faţă de euro
Leul s-a depreciat miercuri cu 0,15 la sută faţă de euro, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,2404 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 0,64 bani comparativ cu marţi, când euro a fost cotat la 4,2340 lei.
Dolarul american a câştigat teren în faţa monedei naţionale, BNR stabilind un curs de 3,2555 lei, în creştere cu 3,85 bani (1,18 la sută), comparativ cu valoarea de 3,170 lei, consemnată în şedinţa precedentă. Gramul de aur a fost cotat miercuri la 125,1634 lei, în creştere cu 1,3535 lei (1,08 la sută) comparativ cu 123,8099 lei, valoarea stabilită marţi.



.jpg)