Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Locuri de muncă în Spania la cules de căpşuni
O firmă din Spania le oferă românilor 800 de locuri de muncă la cules de căpşuni cu un salariu brut de 39 euro/zi. „AJOFM a primit din partea firmei Surexport Agraria SL cu sediul în Mantlagrana Almonte, Huelva, Spania, o ofertă de locuri de muncă în vederea organizării unei selecţii pentru domeniul agricol. Angajatorul spaniol oferă un număr de 800 de locuri de muncă pentru recoltarea de căpşuni. Durata contractelor de muncă este de aproximativ 3 luni, iar timpul de lucru este de 6,5 ore/zi, 39 ore/săptămână, cu o pauză de o jumătate de oră, împărţite în 6 zile. Salariul oferit este de 39.48 euro brut/zi plătibil o dată la două săptămâni prin transfer bancar. Contribuţiile datorate sunt 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurare socială. Cazarea este oferită de către angajator contra unei sume de 1 euro/zi“, informează Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj, citată de Agerpres. Selecţia se va face în perioada 26-30 ianuarie 2015, data estimată de angajare este 15 februarie 2015, iar locaţiile vor fi comunicate ulterior. Sunt solicitate persoane apte pentru munca la câmp, la selecţie putând participa doar persoanele înscrise în baza de date a agenţiei pentru muncă în străinătate. Persoanele care au lucrat la firma Surexport în anul 2014 vor primi contract nominal şi nu este necesar să participe la o nouă selecţie. Înscrierea în baza de date pentru muncă în străinătate se realizează pe baza unei cereri tip care se completează la sediul Agenţiei, copie act de identitate (valabilitate minim 6 luni), CV model Europass completat în limba română, cazier judiciar în original din care să reiasă că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni) şi adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Apt pentru muncă“. (Oana Nistor)