Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Lumea pe scurt
Armenia şi Azerbaidjan, împăcate la insistenţa Moscovei
Liderul rus Dmitri Medvedev a anunţat că preşedinţii Armeniei, Azerbaidjanului şi Rusiei au semnat o declaraţie ce reclamă o “soluţionare paşnică” a conflictului din Nagorno-Karabah (enclavă pe teritoriul azer cu populaţie majoritar armeană), însoţită de „garanţii internaţionale”. Părţile sunt dispuse să “îşi continue eforturile în vederea ajungerii la un acord cu privire la soluţionarea politică a conflictului din Nagorno-Karabah”, a declarat liderul de la Kremlin după încheierea ceremoniei de semnare care a avut loc la reşedinţa sa de vacanţa de la Barvika, în apropiere de Moscova. Relaţiile dintre Baku şi Erevan sunt îngheţate de la războiul dintre cele două ţări de la începutul anilor 1990, în urma căruia Armenia a preluat controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah. Frontierele dintre republicile Azerbaidjan şi Armenia, aceasta din urmă reprezentând principalul aliat al Rusiei în Caucaz, sunt închise ca urmare a disputei teritoriale. Prin organizarea întâlnirii dintre preşedintele azer Ilham Aliev şi cel armean Serge Sarkisian anumiţi observatori consideră că Moscova caută să-şi refacă blazonul în Caucaz, pătat în urma războiului cu Georgia din august, când forţele ruse au intervenit masiv în regiunea separatistă Osetia de Sud, asupra căreia Tbilisi a încercat să preia controlul cu forţa. Israelul se teme de un val de atentate politice Şeful Shin Bet, serviciile de securitate internă israeliene, Yuval Diskin, a declarat, în cadrul unei şedinţe de guvern, că este „extrem de preocupat” că militanţii din linia dură a extremei drepte ar putea încerca să asasineze lideri naţionali. Avertismentul din partea Shin Bet vine cu doar câteva zile înaintea celei de a XIII-a comemorări a asasinării fostului premier Yitzhak Rabin, care a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în 1994 iar apoi a fost împuşcat mortal la 5 noiembrie 1995, de un radical de extremă dreaptă care se opunea semnării Acordului de la Oslo. „Pe măsură ce comemorarea asasinării lui Rabin se apropie, Shin Bet a depistat la extremiştii de dreapta faptul că ar fi capabili să facă uz de arme de foc pentru a pune capăt unor proceduri politice şi a le face rău liderilor noştri. Shin Bet este extrem de preocupată de acest lucru”, a fi declarat Yuval Diskin la şedinţa executivului. Grecii merg la plajă în noiembrie Grecii s-au întors, de duminică, în număr mare pe plaje, profitând de de temperaturile neobişnuit de ridicate pentru această perioadă a sezonului, cu maxime de până la 31 de grade Celsius în sudul ţării, în insula Creta. În Grecia nu s-au mai înregistrat temperaturi atât de ridicate în această perioadă a anului de circa 30 de ani, au anunţat serviciile meteorologice. În condiţiile în care în nordul Europei au avut loc primele căderi de zăpadă, termometrul a înregistrat 28 de grade Celsius la Atena, în Peloponez şi în centrul ţării, şi cu trei grade în plus în Creta. În schimb, persistenţa temperaturilor înalte a dus în ultimele două zile la declanşarea a 86 de incendii de pădure, majoritatea stinse, au anunţat serviciile de pompieri.