Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Lumea pe scurt

Lumea pe scurt

Data: 29 Octombrie 2008

Lituania, iritată de negocierile UE-Rusia

Lituania respinge orice idee de reluare a negocierilor privind un parteneriat între Uniunea Europeană şi Rusia atât timp cât aceasta din urmă nu-şi respectă integral angajamentele faţă de Georgia, potrivit declaraţiilor unui înalt responsabil lituanian sub acoperirea anonimatului. Responsabilul a reacţionat la declaraţiile ministrului francez de externe, Bernard Kouchner, care a lăsat să se înţeleagă că UE şi Rusia ar putea decide să-şi reia negocierile, la summit-ul lor de la Nisa din 13 noiembrie. Suspendarea convorbirilor privind parteneriatul UE-Rusia este singura măsură luată de către europeni pentru a-şi exprima în mod concret atitudinea de condamnare a preluării de către Moscova a controlului asupra regiunilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud. „Suntem într-adevăr şocaţi de o astfel de propunereâ“, a declarat pentru AFP responsabilul lituanian, adăugând: „Ministrul Kouchner propune încălcarea unui acord pe care preşedintele său Nicolas Sarkozy l-a negociat cu Rusia“. Sarkozy şi omologul său rus, Dmitri Medvedev, au încheiat la jumătatea lunii august un plan pentru a pune capăt conflictului armat din Georgia.

SUA vrea să negocieze cu talibanii afgani

Statele Unite intenţionează să intre în negocieri cu talibanii din Afganistan. Washingtonul speră că tratativele vor ameliora situaţia în regiune. Potrivit Wall Street Journal, care citează surse anonime din Administraţia de la Washington, responsabilii de la Casa Albă şi din cadrul conducerii militare consideră că aceste negocieri, care îi exclud pe liderii talibani, ar permite ameliorarea situaţiei din Afganistan şi din Pakistanul vecin. Tratativele sunt duse de guvernul afgan cu participarea activă a Statelor Unite. În acest sens, oficiali afgani s-au întâlnit la Mecca, la începutul lunii octombrie, cu foşti membrii ai regimului talibanilor. Cu acest prilej, s-a schiţat un plan de negocieri la nivel înalt între cele două părţi. Această nouă orientare era menţionată într-un proiect secret al Casei Albe privind strategia americană în Afganistan.

Rusia oferă ajutor pentru securizarea Cernobîlului

Rusia intenţionează să aloce Ucrainei un ajutor financiar în valoare de 17 milioane de dolari pentru măsurile de securizare a centralei atomo-electrice din Cernobîl, a anunţat ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin. În special, Rusia va acorda sprijin Ucrainei pentru accelerarea scoaterii din exploatare a obiectivelor cu risc sporit de scurgeri radioactive, a afirmat Ciurkin, în cadrul dezbaterilor ce au avut loc luni seara la Naţiunile Unite în legătură cu un raport prezentat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA). Ambasadorul Rusiei la Naţiunile Unite i-a informat pe ceilalţi reprezentanţi diplomatici ai statelor membre ale ONU în legătură cu iniţiativa Moscovei de a crea o infrastructură globală pentru energia nucleară, care va permite acces la energia nucleară tuturor ţărilor dispuse să respecte regimul de neproliferare şi prevederile internaţionale în domeniu.