Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Lumea pe scurt

Lumea pe scurt

Data: 28 Octombrie 2008

Israelul ajunge la alegeri anticipate

Tzipi Livni, liderul partidului Kadima, aflat la putere în Israel, a cerut organizarea de alegeri anticipate ca urmare a eşecului în negocierile pentru formarea unui nou guvern. Cererea a fost adresată preşedintelui israelian, Shimon Peres. Termenul impus de Livni partenerilor de alianţă pentru formarea unui nou guvern a expirat deja, iar cei 18 deputaţi ai formaţiunilor ultraortodoxe Shass şi Liga Unificată a Torei nu au acceptat condiţiile puse de Livni şi au părăsit coaliţia. Teoretic, Livni ar putea forma noul cabinet până pe 3 noiembrie. Una dintre soluţii ar fi un guvern minoritar, sprijinit, eventual, de deputaţii minorităţii arabe, dar Livni a exclus această posibilitate. În acest caz, urmează să fie organizate alegeri anticipate la începutul anului viitor.

Rusia îşi întăreşte flota din Pacific

Un nou portavion de ultimă generaţie urmează să intre în dotarea Flotei ruse a Pacificului în următorii 10 ani, a anunţat ieri comandantul Flotei, Konstantin Sidenko. „Guvernul şi preşedintele Rusiei au aprobat programul pentru construirea unui portavion de nouă generaţie pentru Flota noastră. Sper că el va fi construit în următorii 10 ani“, a precizat comandantul rus. El a adăugat, între altele, că Flota rusă a Pacificului se va dota până în 2012 cu două submarine nucleare, conform proiectului 955 Borei, ce vor fi echipate cu baterii de rachetă de ultim tip Bulava. El a precizat că, în prezent, Flota rusă a Pacificului are în componenţa sa 5 submarine purtătoare de rachete balistice, 18 submarine multifuncţionale, dintre care 10 nucleare, 13 nave pentru misiuni de lungă durată şi 43 destinate zonelor de coastă.

Preşedintele Iranului, epuizat

Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, suferă de epuizare, dar starea sa de sănătate nu este atât de gravă cum sugerează opoziţia, admite Mohammad Esmail Kowsari, un apropiat al şefului statului, ca reacţie la zvonurile privind înrăutăţirea stării liderului islamist. „Preşedintele îşi va reveni în totalitate şi îşi va continua activitatea, dar ruşinea va rămâne mereu asupra celor care au răspândit acele zvonuri“, a afirmat acesta. Presa iraniană a speculat zilele trecute că starea de sănătate a lui Ahmadinejad se deteriorează, în condiţiile în care politicianul în vârstă de 52 de ani a anulat o serie de apariţii în public. Potrivit lui Kowsari, este vorba de „un război psihologic“, menit să divizeze electoratul fundamentalist din Iran.

Oierii spanioli protestează contra urbanizării ţării

Sute de oi s-au plimbat duminică în voie pe străzile Madridului. Este forma de protest a ciobanilor spanioli, care susţin că extinderea oraşelor şi construirea a tot mai multor şosele pun în pericol oieritul. Turmele de oi s-au plimbat pe bulevardele de lux din capitala spaniolă, acesta fiind al 16-lea an în care crescătorii de oi din Spania protestează în acest fel. Ei sunt nemulţumiţi că drumurile tradiţionale pe care îşi duc oile au fost restricţionate.