Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Lumea pe scurt

Lumea pe scurt

Data: 18 Septembrie 2008

Atac asupra ambasadei SUA din Yemen

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Sanaa a fost ieri ţintă a unui atentat cu rachete şi cu un autovehicul-capcană. Un autovehicul a explodat în faţa intrării în ambasadă. Ulterior, bărbaţi purtând uniforme ale poliţiei au deschis focul de la bordul unui alt autoturism asupra dispozitivului care asigura paza misiunii diplomatice americane la Sanaa. Din cel de-al doilea autoturism au fost lansate cel puţin două rachete. Corespondenţii AP în zonă au observat numeroase ambulanţe trimise la locul exploziilor. În pofida măsurilor luate de autorităţile yemenite, în ultimii ani, Ambasada SUA în Yemen, ţara natală a liderului reţelei teroriste Al Qaida, Osama Ben Laden, a devenit ţintă predilectă a atacurilor grupărilor islamiste.

Liderii opoziţiei din Belarus, bătuţi sălbatic de poliţie

Poliţiştii din Belarus i-au lovit cu picioarele pe liderii opoziţiei culcaţi la pământ în timpul unei manifestaţii organizate la Minsk, pentru marcarea celei de-a noua aniversări a dispariţiei opozanţilor, informează un corespondent al AFP. Circa 50 de persoane s-au adunat marţi în Piaţa Octombrie, afişând portrete ale opozantului Viktor Goncear şi omului de afaceri Anatoli Krasovski, dispăruţi la 16 septembrie 1999, precum şi al jurnalistului Dmitri Zavadski, dispărut în 2000, şi al disidentului Iuri Zaharenko, dispărut în primăvara lui 1999. Poliţiştii i-au lovit, de asemenea, pe vicepreşedintele partidului de opoziţie Frontul Popular, Vinţuk Viaciorka, şi pe fiul său Franţişek, militant într-o organizaţie de tineret, pe liderul Partidul Cetăţenesc Unit, Antoli Lebedko, precum şi pe alţi manifestanţi. Evenimentele de la Minsk au loc în contextul în care miniştrii de Externe europeni au confirmat luni că sunt gata să reexamineze sancţiunile asupra Belarusului şi să reia schimburile cu această ţară dacă alegerile legislative programate la sfârşitul lunii vor respecta valorile democratice.

UE ar putea ajuta Georgia cu 1 miliard de euro

Comisia Europeană, care a anunţat că va furniza Georgiei un ajutor în valoare de 500 de milioane de euro, speră ca, în final, asistenţa Uniunii Europene să ajungă la dublul acestei sume, respectiv la 1 miliard de euro, în urma contribuţiei statelor membre ale forului comunitar, relevă o scrisoare adresată Parlamentului European de către Executivul UE.

„Estimez că, aşa cum se întâmplă de obicei contribuţia noastră va fi de aproape jumătate din totalul sumelor promise de Uniunea Europeană“, a menţionat comisarul european pentru Relaţii externe şi Politică europeană de vecinătate, Benita Ferrero-Waldner. Secretarul de stat francez pentru Afaceri europene, Jean-Pierre Jouyet, a cărui ţară asigură în prezent Preşedinţia semestrială a UE, s-a arătat însă rezervat faţă de acest obiectiv. „Noi sperăm să ajungem la cel mai ridicat nivel al ajutorului în cursul conferinţei donatorilor, dar, deocamdată, este greu de făcut estimări“, a spus Jouyet, în cadrul unor audieri la comisia pentru Afaceri externe a Parlamentului European.